Nicușor Dan nu crede că Rusia are în plan să facă pace cu Ucraina: Sunt pesimist
[Timpul] 16/12/2025
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat marţi, la Helsinki, că este destul de pesimist cu privire la intenţia Federaţiei Ruse de a avea o pace în perioada imediat următoare şi a adăugat că este important ca aliaţii europeni să ofere Ucrainei „un spate în negocierile pe care le desfăşoară”. „Există atât în cadrul NATO cât mai ales al UE mai multe programe pentru flancul estic și scopul acestei întâlniri este de operaționaliza între țările din flancul estic aceste programe și în special programul european dedicat flancului estic”, a declarat președintele țării. Întrebat dacă crede că într-adevăr Rusia își dorește să semneze un acord de pace cu Ucraina, șeful statului a răspuns: este important pentru noi să oferim Ucrainei șposibilitățile pentru a avea un spate în negocierile pe care le (…)
Alte articole din Timpul
Deputații Partidului Nostru sunt alături de profesori și de toate cadrele didactice care protestează astăzi în Republica Moldova
Deputații Partidului Nostru sunt alături de profesori și de toate (…)
[Timpul] - 16/12/2025
Stare de urgență în Transnistria din cauza crizei gazelor. Angajații de la trei mari companii, trimiși în șomaj tehnic
În regiunea separatistă transnistreană a fost luată decizia de a (…)
[Timpul] - 16/12/2025
Plafonarea salariilor de lux la autoritățile de reglementare: gest de corectitudine, nu soluție la sărăcie
Plafonarea salariilor șefilor de la ANRE, ANRCETI sau CNPF va fi (…)
[Timpul] - 16/12/2025
Tinerii Moldovei, prinși în valul tot mai agresiv de droguri
Republica Moldova se află sub un val tot mai agresiv de droguri, (…)
[Timpul] - 16/12/2025
Seceta lovește și băncile: BNM pune clima pe masa sistemului financiar
Seceta nu mai distruge doar culturile de pe câmp, ci sapă direct (…)
[Timpul] - 16/12/2025
Chișinăul începe discuții tehnice pe trei clustere de negocieri pentru aderare
Republica Moldova începe discuții la nivel tehnic cu Comisia (…)
[Timpul] - 16/12/2025
Zelenski: În Ucraina nu există nicio centrală electrică care să nu fi fost atacată de Rusia
Vladimir Zelenski a subliniat că „în sistemul energetic ucrainean (…)
[Timpul] - 16/12/2025
[Toate articolele din: Timpul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY