Când vor fi reluate internările la Spitalul de Copii din Iaşi
[Cotidianul] 15/12/2025
Gheorghe Diaconu a declarat luni că nu se cunoaşte deocamdată cauza clară a contaminării apei din spital. El a preciat că în luna decembrie nu a decedat nici un pacient în această unitate medicală. „Nu s-a înregistrat niciun deces în luna decembrie. Avem apă suficientă şi numărul necesar de recipiente. Am consumat 6.700 litri de apă plată dintr-un total de 17.500 litri de apă. Am primit 14.000 de litri de apă în cisterne pentru efectuarea curăţeniei, am consumat circa 4.000 de litri. Încă nu s-au prelevat probe de la DSP după operaţiunea noastră de dezinfecţie efectuată în noaptea de sâmbătă spre duminică. Trebuie întâi să se liniştească apa ca să putem lua probe pentru ca analizele să fie relevante. Suntem un spital responsabil, siguranţa pacienţilor este pe primul loc”, a declarat (…)
Alte articole din Cotidianul
De ce a lipsit Grindeanu în ziua în care PSD și AUR s-au aliat în Parlament
În timp ce PSD și AUR s-au aliat pentru votarea moțiunii simple, (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Trenuri spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp mai bine de 90 de minute
Cele două garnituri au plecat din Gara de Nord la 17:50 și ar fi (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Cum a ajuns UE să înghită orice ofensă americană
La începutul acestei luni, noua strategie națională de Securitate (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Ce urmări majore are decizia CEDO în cazul Danileț pentru magistrații români
Hotărârea Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Moțiunea simplă inițiată de Opoziție a fost votată în plenul (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Dominic Fritz, atac la Grindeanu pentru votul moțiunii simple: Diana Buzoianu nu pleacă nicăieri
Dominic Fritz acuză AUR și PSD cu privire la faptul că au votat (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Cine e favoritul pentru Ministerul Apărării – SURSE
Sursele Cotidianul spun că la nivelul conducerii USR au existat (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY