Scandalul din justiţie se adânceşte. Ce spune ministrul Justiției despre Lia Savonea
[Cotidianul] 15/12/2025
Mesaj pentru sistemul judiciar: „Faceţi ordine şi aflaţi adevărul” Întrebat la Digi 24 dacă Lia Savonea ar trebui să facă un pas în spate, în contextul protestelor din Bucureşti şi din alte oraşe, Radu Marinescu a spus că nu a discutat cu aceasta. „Nu, nu am discutat cu doamna Savonea. Eu am transmis un mesaj sistemului judiciar: ‘Faceţi ordine, lămuriţi lucrurile, verificaţi toate cele care sunt semnalate, hai să aflăm adevărul şi luaţi măsurile necesare în conformitate cu competenţele’”, a declarat ministrul, potrivit News.ro. „Demisia este un act personal” Ministrul Justiţiei a arătat că îşi exprimă opiniile doar „în limitele competenţelor” sale şi că nu poate decide în locul altora. „Întotdeauna am exprimat puncte de vedere echilibrate şi în limitele competenţelor mele. Eu nu pot (…)
Alte articole din Cotidianul
Ucraina renunță la ce nu are, UE dă bani pe care nu-i are
.După prima zi de negocieri la Berlin, împreună cu liderii UE și (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Cine este Monica Hunyadi, ținta lui Simion. De la coafor, în avioanele Nordis și Compania de Apă
Monica Hunyadi, cea cu al cărei portret George Simion și-a făcut (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Datoria externă a României a crescut cu 22 de miliarde de euro
Datoria externă totală a României a crescut, în perioada ianuarie (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Aurul roșu al erei AI. Cuprul devine noua miză globală
De la începutul anului, metalul s-a scumpit cu aproximativ 35% și (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
În Masivul Postăvarul se produce zăpadă artificială
Iubitorii sporturilor de iarnă au motive de bucurie. În weekend au (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Cristi Danileț câștigă definitiv la CEDO. Fusese sancționat de CSM-ul condus de Savonea
CEDO a decis că sancțiunea disciplinară aplicată de Consiliul (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Negociatorii americani cer Ucrainei să renunţe la regiunea Donbas
Potrivit unui oficial de rang înalt, negociatorii americani cer în (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY