Concediată pentru că ajungea prea devreme la serviciu

[Cotidianul] 15/12/2025

Evident cazul a stârnit dezbateri aprinse pe rețelele sociale, potrivit publicației noticiascaracol. Tânăra, în vârstă de 22 de ani, care lucra într-o companie de logistică avea obiceiul să ajungă cu 30–45 de minute înainte de începerea programului. Programul începea la ora 7.30, iar venirea ei mai devreme a început să afecteze dinamica echipei. Concret, tânăra este acuzată că nu respectă instrucțiunile directe și afectează coordonarea echipei. Apel împotriva concedierii Tânăra a invocat în apărarea sa volumul mare de muncă. Ea a spus că în felul acesta poate rămâne la zi cu sarcinile atribuite. Tribunalul pentru Muncă din Alicante a decis însă că nu este o chestiune de punctualitate. Instanța a apreciat că tânăra nu respectă regulile interne. Tribunalul a validat, prin urmare (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cotidianul

Ucraina renunță la ce nu are, UE dă bani pe care nu-i are
.După prima zi de negocieri la Berlin, împreună cu liderii UE și (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Cine este Monica Hunyadi, ținta lui Simion. De la coafor, în avioanele Nordis și Compania de Apă
Monica Hunyadi, cea cu al cărei portret George Simion și-a făcut (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Datoria externă a României a crescut cu 22 de miliarde de euro
Datoria externă totală a României a crescut, în perioada ianuarie (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Aurul roșu al erei AI. Cuprul devine noua miză globală
De la începutul anului, metalul s-a scumpit cu aproximativ 35% și (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
În Masivul Postăvarul se produce zăpadă artificială
Iubitorii sporturilor de iarnă au motive de bucurie. În weekend au (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Cristi Danileț câștigă definitiv la CEDO. Fusese sancționat de CSM-ul condus de Savonea
CEDO a decis că sancțiunea disciplinară aplicată de Consiliul (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025
Negociatorii americani cer Ucrainei să renunţe la regiunea Donbas
Potrivit unui oficial de rang înalt, negociatorii americani cer în (…)
[Cotidianul] - 15/12/2025


[Toate articolele din: Cotidianul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY