Accident grav în județul Botoșani. Cinci persoane au fost rănite
[Realitatea] 15/12/2025
Reprezentanii ISU spun că un autoturism, în care se aflau patru persoane, a ieșit de pe carosabil și a lovit un pieton.”La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și trei echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceștia au constatat faptul că cinci persoane, patru care se aflau în autoturism în momentul producerii evenimentului și un pieton, aveau nevoie de îngrijiri medicale”, au precizat pompierii din Botoșani.Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Alte articole din Realitatea
„Din cauza vremii nefavorabile, anul acesta Hotelul de Gheață nu (…)
[Realitatea] - 15/12/2025
Pacientul diagnosticat se află deja sub tratament, iar (…)
[Realitatea] - 15/12/2025
Datele recente ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor arată (…)
[Realitatea] - 15/12/2025
Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, local, se va semnala (…)
[Realitatea] - 15/12/2025
Pe când avea 10 ani, a căzut în timp ce dansa și s-a lovit la (…)
[Realitatea] - 15/12/2025
Intervenții contra cronometru din partea autorităților
De (…)
[Realitatea] - 15/12/2025
”Plec la summitul de la Helsinki, dar iau cu mine îngrijorările (…)
[Realitatea] - 15/12/2025
[Toate articolele din: Realitatea +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY