Un alt personaj controversat din epoca Kovesi se lipește de protestul USR / Rezist. Augustin Lazăr, fost procuror general al României, pensionat special: „Ministerul Public este provocat să clarifice judiciar o problemă fierbinte”
[Gândul] 14/12/2025
Investigația Recorder a provocat dihonia în tagma magistraților. O parte din ei s-a poziționat în direcția denunțării neregulilor din justiție, altă parte consideră că e vorba de un material care și-a propus să submineze statutul și independența justiției. Pe lista „reziștilor” din justiție se află, mai nou, și un personaj controversat din epoca Kovesi, Augustin Lazăr. Fost procuror general al României, Lazăr este unul dintre numeroșii pensionari speciali ai sistemului. Lista cu protestatari din interiorul magistraturii, care s-au solidarizat cu judecătorii Raluca Moroșanu și Laurențiu Beșu, eroi ai documentarului Recorder, cuprinde o serie de nume controversate din Justiție și mulți pensionari speciali. Așa cum a scris Gândul, aproape 100 de pensionari speciali, din cei 800 de (…)
Alte articole din Gândul
Șoferii trebuie să respecte noi reguli auto, atunci când circulă (…)
[Gândul] - 14/12/2025
Într-o intervenție telefonică în direct, duminică seară, fostul (…)
[Gândul] - 14/12/2025
Viktor Orban a avertizat că decizia Uniunii Europene de a îngheța (…)
[Gândul] - 14/12/2025
Vasile Bănescu, controversatul fost purtător de cuvânt al (…)
[Gândul] - 14/12/2025
Cancan a relatat povestea unui bărbat care trăit o mare dezamăgire (…)
[Gândul] - 14/12/2025
Cele mai scumpe înghețate din lume vin la pachet cu bijuterii, (…)
[Gândul] - 14/12/2025
Răsturnare de situație în cazul morții fostului ministru al (…)
[Gândul] - 14/12/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY