Copii care visează ceruri de bombe

Salut! Să mă prezint. Aceasta sunt eu. Speranța. Da, eu, ultima viețuitoare din cutia Pandorei. A trecut un timp nedefinit de când am scăpat din cutie și cutreier lumea în corpul meu de abur. Iar acum, fix în ziua asta ciudată, am ajuns la tine. Am întâlnit atât de multe curiozități în călătoria mea încât dacă m-aș apuca să ți le povestesc nu ne-ar ajunge timpul vieții tale. Nici timpul morții tale nu ne-ar ajunge. La finalul tuturor poveștilor, din oasele tale nu vor mai fi rămas nici fire de nisip. Dar aș putea să-ți povestesc, de exemplu, cele mai recente întâmplări care m-au mirat. Iată, într-o seară am întâlnit un copil. Mama lui îi citea o carte care începea așa: „Jos, în vale, erau trei ferme. Proprietarii lor se descurcaseră de minune. Ajunseseră oameni pricopsiți. Pe cât de (…)