Nicusor Dan anunță că îi invită pe magistrați să-i scrie, dar îi așteaptă la Cotroceni pe 22 decembrie, căci săptămâna viitoare are treabă

[Gândul] 11/12/2025

În plin scandal pe tema sistemului de justiție, președintele Nicușor Dan a transmis că va avea o discuție cu magistrații abia peste 10 zile, adică pe 22 decembrie. Proteste în stradă, cereri de demisie la nivel înalt și o conferință, în regim de urgență, la Curtea de Apel, după documentarul Recorder despre presupuse acte de corupție din România. Președintele Nicușor Dan, pe de altă parte, are, momentan, treburi mai importante, așa că i-a anunțat pe magistrați că va avea o discuție cu aceștia la Cotroceni pe 22 decembrie. „Când 200 de magistrați spun că este o problemă de integritate în sistemul de justiție, lucrurile sunt foarte serioase. Invit toți magistrații care vor să reclame probleme în sistemul de justiție la o discuție fără limită de timp luni, 22 decembrie, începând cu ora (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Walt Disney și OpenAI anunță un parteneriat istoric: Personajele iconice Disney ajung în videoclipuri generate de A.I. prin Sora
Walt Disney și OpenAI au anunțat joi un acord de licență pe trei (…)
[Gândul] - 11/12/2025
Parașutistul care s-a agățat cu parașuta de avion la 4.500 de metri altitudine, în Australia
Incident șocant petrecut în Australia, un parașutist a rămas (…)
[Gândul] - 11/12/2025
Lavinia Betea: „Conspirația și Exilul: Viața ascunsă a generalului Militaru”
În ediția din 11 decembrie 2025 a emisiunii „Ai aflat”, jurnalista (…)
[Gândul] - 11/12/2025
Mobilizare în rețeaua #Rezist. Proteste în Piața Victoriei, în frunte cu Angi Șerban și alți protestatari de meserie
Sute de persoane protestează în Piața Victoriei, pentru a doua (…)
[Gândul] - 11/12/2025
De unde vine „mesianismul” lui Ion Iliescu? Lavinia Betea: „A fost un om cu o motivație extraordinară”
În cadrul unei ediții speciale transmise live de Gândul a (…)
[Gândul] - 11/12/2025
Gândul prezintă Best Of Ai aflat! Cu Ionuț Cristache – vineri, 12 decembrie, de la ora 15.00
Exclusivități şi primele reacții la cele mai dezbătute teme ale (…)
[Gândul] - 11/12/2025
Insomniile, tot mai dese înainte de Sărbători. Care este remediul recomandat pentru un somn liniștit
În pragul Sărbătorilor de iarnă, tot mai mulți dintre români ajung (…)
[Gândul] - 11/12/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY