Domeniul Schiabil Transalpina se redeschide cu program redus
[Gazeta de Sud] 10/12/2025
Domeniul Schiabil Transalpina își reia activitatea, însă cu program redus, trei zile pe săptămână, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Craiova. Administrația anunță că, începând de vineri, 12 decembrie, pârtiile deservite de instalațiile Teleschi 1 și Teleschi 2 vor fi deschise doar trei zile pe săptămână: vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 9:00–16:30. Programul ar putea fi extins în săptămânile următoare Măsura a fost luată pentru a proteja stratul de zăpadă, în condițiile în care temperaturile sunt în ușoară creștere. Din acest motiv, pârtiile vor rămâne închise marți, miercuri și joi. Reprezentanții domeniului schiabil precizează că, în funcție de interesul turiștilor și de evoluția condițiilor meteo, programul ar putea fi extins în săptămânile următoare. (…)
Alte articole din Gazeta de Sud
Cadrele didactice de la universitățile de Medicină vor putea ocupa posturi în spitale doar prin concurs
Cadrele didactice din universitățile de Medicină și Farmacie vor (…)
[Gazeta de Sud] - 10/12/2025
Donald Trump, acuzat că vrea să dezbine Uniunea Europeană
Oficialul UE cu rangul cel mai înalt în domeniul apărării, (…)
[Gazeta de Sud] - 10/12/2025
Ce a declarat Nicușor Dan după ce a vizionat ancheta Recorder „Justiție capturată”
Nicușor Dan a oferit prima sa reacție în privința anchetei (…)
[Gazeta de Sud] - 10/12/2025
Directorul Apelor Române şi-a prezentat demisia de onoare, iar directoarea de la ABA Buzău-Ialomiţa a fost demisă după criza de la Lacul Paltinu
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, miercuri, că a fost (…)
[Gazeta de Sud] - 10/12/2025
(VIDEO) Spitalul Regional Craiova va fi bijuteria medicală a României
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a vizitat azi şantierul (…)
[Gazeta de Sud] - 10/12/2025
Ministrul Justiţiei: Este absolut inacceptabilă orice interferenţă politică în actul de justiţie
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat miercuri că este (…)
[Gazeta de Sud] - 10/12/2025
Anzor Mekvabishvili merge pe mâna fanilor la meciul cu Sparta: „Nu este ușor să joci aici, pe Oblemenco!“
Universitatea Craiova și Sparta Praga se întâlnesc joi seară, de (…)
[Gazeta de Sud] - 10/12/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





