Doisprezece agenţi FBI spun că au fost concediaţi pentru că au evitat confruntarea în timpul manifestaţiilor din 2020
[Ecopolitic] 10/12/2025
Doisprezece agenţi FBI susţin într-un proces intentat luni că au fost concediaţi în mod expeditiv pentru că au pus un genunchi în pământ pentru a evita confruntarea în timpul protestelor din 2020 care au urmat morţii afro-americanului George Floyd, relatează AFP, conform Agerpres. Agenţii – nouă femei şi trei bărbaţi ale căror nume nu au fost făcute publice – declară în plângerea lor că au primit o scrisoare identică în septembrie de la directorul FBI, Kash Patel, prin care erau informaţi despre concedierea lor imediată din cauza „conduitei lor neprofesioniste şi a lipsei de imparţialitate” în îndeplinirea misiunii lor. Confruntaţi de o mulţime parţial ostilă la Washington pe 4 iunie 2020, în mijlocul tensiunii extreme care a urmat morţii lui George Floyd, care a fost asfixiat de un (…)
Alte articole din Ecopolitic
Copernicus: 2025 ar putea fi unul dintre cei mai călduroşi trei ani din istorie
Anul 2025 are în continuare şanse de a deveni unul dintre cei mai (…)
[Ecopolitic] - 10/12/2025
Şeful marinei britanice îndeamnă la eforturi pentru ca Royal Navy să nu-şi piardă avantajul în Atlantic
Marea Britanie trebuie să-şi „intensifice” eforturile în domeniul (…)
[Ecopolitic] - 10/12/2025
Luis Lazarus: În țara asta, cu cât ești mai tâmpit și cu cât faci mai multe prostii, cu atât mai sigur ești lăsat în funcție; impostorii, politrucii și combinatorii fac țara praf, în timp ce (…)
Jurnalistul și omul de televiziune Luis Lazarus a lansat un nou (…)
[Ecopolitic] - 9/12/2025
Cristoiu: Dacă nu pleacă de la guvernare, PSD e mort, s-a văzut deja, puteţi de pe-acum să-i cântaţi prohodul
Declinul PSD pare de neoprit, apreciază jurnalistul Ion Cristoiu, (…)
[Ecopolitic] - 9/12/2025
Proiect de lege: Armata SUA ar trebui să nu mai depindă de tehnologia chineză de afişaj electronic până în 2030
Textul final al unui proiect de lege privind cheltuielile militare (…)
[Ecopolitic] - 9/12/2025
Trump ameninţă Mexicul cu o taxă suplimentară de 5% din cauza unei dispute privind apa
Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat Mexicul cu o taxă (…)
[Ecopolitic] - 9/12/2025
Ingrid Mocanu: „Putinache! Nu fi gagiu nasol! Dă și tu cu drone de la Odesa, dacă îți vine vreo idee, nu le trimite prin Moldova, să poată băjeții lui Nicu Voinicu să le dea jos! Și, frate, fii și (…)
„Ne-a făcut Muc cel Mic de râsul Galaxiei și în presa din Franța… (…)
[Ecopolitic] - 9/12/2025
[Toate articolele din: Ecopolitic +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





