MAI anunță măsurile pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie. Campania s-a încheiat oficial la ora 7:00
[Mediafax] 6/12/2025
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a prezentat situația misiunilor derulate în contextul alegerilor locale parțiale ce vor avea loc duminică, 7 decembrie. „Vă reamintesc că vor fi organizate alegeri pentru președintele Consiliului Județean Buzău, primarul general al municipiului București și pentru primari din următoarele localități: orașul Găești din Județul Dâmbovița, comunele Remetea – Bihor, Mihai Eminescu – Botoșani, Marga – Caraș-Severin, Dobromir și Lumina – Constanța, Șieu și Poienile de sub Munte – Maramureș, Sopot – Dolj, Valea Ciorii – Ialomița, Vânători – Iași și Cârța – Sibiu”, a transmis reprezentanta MAI. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineață, la ora 7.00, moment din care este interzisă orice formă (…)
Alte articole din Mediafax
Ion Țiriac va primi „Premiul pentru întreaga carieră” la prestigioasa Gală Alianța 2025 de la Washington D.C.
Organizația „Alianța” (Alianța Americano-Română), o entitate (…)
[Mediafax] - 6/12/2025
Lasconi, la un an de la anularea alegerilor: Cea mai grea lovitură pentru democrația românescă din ultimii 36 de ani
„A trecut un an de când democrația din România a primit cea mai (…)
[Mediafax] - 6/12/2025
STS anunță că au fost luate măsuri de prevenire a riscurilor de securitate cibernetică la alegerile de duminică
STS anunță că a implementat cerințele operaționale stabilite de (…)
[Mediafax] - 6/12/2025
Sindromul fetiței cuminți: ce este, cauze, simptome și tratament
Ce este sindromul fetiței cuminți?
Sindromul fetiței cuminți (…)
[Mediafax] - 6/12/2025
Cod galben de vânt puternic în nouă județe și în Capitală
Potrivit ANM, sunt vizate județele Tulcea, Constanța, Brăila, (…)
[Mediafax] - 6/12/2025
Român arestat în Marea Britanie. Acesta a intrat intenționat cu mașina într-un alt autoturism, omorând două persoane
Bărbatul de 38 de ani, dat în urmărire internațională, a fost (…)
[Mediafax] - 6/12/2025
Cutremur sâmbătă dimineața în Vrancea. Ce magnitudine a avut
Seismul s-a produs la ora 9.25 în județul Vrancea.
Acesta a avut (…)
[Mediafax] - 6/12/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





