Ministrul Muncii anunţă când vor primi voucherele beneficiarii programului FIV
[Gazeta de Sud] 3/12/2025
Cei declarați eligibili în cadrul programului FIV și care au încheiat contractele de finanțare vor intra în posesia voucherelor până la finalul lunii decembrie, a anunţat miercuri ministrul Muncii, Florin Manole, conform News.ro. „Etapa de înscriere în cadrul Programului FIV s-a finalizat. Până la finalul lunii decembrie, beneficiarii declarați eligibili și care au semnat contractele de finanțare vor primi voucherele în cont”, a transmis pe Facebook ministrul. Acest program „este mai mult decât o procedură medicală” Florin Manole a apreciat că acest program „este mai mult decât o procedură medicală”: „Este speranţă şi este şansa la o familie. Mă bucur că etapa de înscriere s-a încheiat şi că am reuşit să atingem atât de mulţi beneficiari. Dar ceea ce este mai important este că nu am (…)
Alte articole din Gazeta de Sud
Preşedintele Bulgariei cere demisia guvernului, pe fondul protestelor masive din ţară
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a cerut guvernului minoritar (…)
[Gazeta de Sud] - 3/12/2025
Premierii României și Ungariei, discuție „pragmatică“ pe tema interconectărilor în sectorul energiei electrice
Premierul Ilie Bolojan și omologul său ungar, Viktor Orban, au (…)
[Gazeta de Sud] - 3/12/2025
MApN: O dronă maritimă a fost neutralizată în Marea Neagră de scafandrii militari
Ministerul Apărării Naționale a informat miercuri că o dronă (…)
[Gazeta de Sud] - 3/12/2025
Un ou Faberge aparținând ultimului țar al Rusiei a fost vândut cu un preț record
Oul de Iarnă al familiei imperiale ruse, considerat unul dintre (…)
[Gazeta de Sud] - 3/12/2025
„Imersiuni Vizuale” – Festival de Pictură pentru Studenți, la Craiova
Casa de Cultură a Studenților Craiova, în parteneriat cu (…)
[Gazeta de Sud] - 3/12/2025
Nicușor Dan, despre criza apei potabile din Prahova: „Vinovăţia este la Apele Române”
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre faptul că i (…)
[Gazeta de Sud] - 3/12/2025
Doi agenți de penitenciar, reținuți sub acuzația că vindeau droguri şi telefoane deţinuţilor
Doi agenți ai Penitenciarul Jilava au fost reținuți de procurorii (…)
[Gazeta de Sud] - 3/12/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





