Lacul Vidraru golit după aproape 60 de ani. Conspirațiile din jurul demersului

[Cotidianul] 28/11/2025

Lacul Vidraru a fost golit complet pentru prima dată în aproape 60 de ani. Totul în cadrul unui proiect de retehnologizare evaluat la 225 de milioane de euro. Lucrările sunt realizate de Hidroelectrica și vizează modernizarea echipamentelor și creșterea siguranței barajului, scrie București FM Golirea controlată a început în urmă cu aproape patru luni și este necesară, spun specialiștii. În special pentru modernizarea echipamentelor hidromecanice și punerea în siguranță a întregii amenajări. „Cota optimă pentru realizarea lucrărilor este de 603 metri, iar nivelul maxim al acumulării va fi de 30 de metri față de marginea inferioară a golirii de fund”, a precizat Irina Mircea, purtător de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița. Frica față de francezii care iau aurul (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cotidianul

Un bilețel către președintele Nicușor Dan
Din „sistemul de învățământ destul de slab și foarte slab”, l-ați (…)
[Cotidianul] - 3/12/2025
Nicușor Dan vrea să fie implicat în nominalizarea noului ministru al Apărării
„Pentru moment, decizia este la USR, conform protocolului de (…)
[Cotidianul] - 3/12/2025
Nicușor Dan arată cu degetul spre Apele Române pentru criza apei din Prahova
„Pentru moment, cu informaţiile parţiale -nu cunosc toată (…)
[Cotidianul] - 3/12/2025
Cel mai mare zăcământ de litiu din lume, descoperit sub un supervulcan. Este evaluat la 1,5 trilioane de dolari
Craterul vulcanic se află la granița dintre Nevada și Oregon, în (…)
[Cotidianul] - 3/12/2025
Ce europarlamentar român a votat împotriva legii contra traficului de migranți
Noul regulament european consolidează cooperarea polițienească (…)
[Cotidianul] - 3/12/2025
Controverse privind numărul de muncitori străini în România
În timp ce premierul Ilie Bolojan a vorbit despre un plafon de (…)
[Cotidianul] - 3/12/2025
Fake it till you make it ori manual de democrație a la Rusky Mir
În Transnistria, „alegerile” seamănă mai degrabă cu o ștampilă (…)
[Cotidianul] - 3/12/2025


[Toate articolele din: Cotidianul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY