Ministrul Mediului: Peste 1.000 de imobile de pe litoral au fost privatizate ilegal
[Gazeta de Sud] 27/11/2025
Peste o mie de imobile din zona costieră se află în proprietate privată, iar autorităţile vor face demersuri în instanţă pentru revendicarea dreptului de proprietate publică, a anunţat ministra Mediului Diana Buzoianu. Ea a comparat situația cu scenariul unui film din Vestul Sălbatic. Buzoianu a menţionat că, pe parcursul ultimilor 25 de ani, terenuri care ar fi trebuit să fie proprietatea publică a statului au ajuns, „prin diverse tertipuri”, în proprietate privată. „Dintre cele 2.131 de imobile identificate în unităţile administrativ teritoriale din zona costieră, 1.033 de imobile sunt în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice – aproape jumătate din imobile. Suprafeţele sunt mult mai mici. Pe aceste suprafeţe, cu 1.033 de imobile identificate, sunt peste 4.000 de (…)
Alte articole din Gazeta de Sud
Poliţist rutier, acuzat că a obligat o femeie să se prostitueze în Elveţia şi Irlanda
Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş (…)
[Gazeta de Sud] - 27/11/2025
Doi răniți după ce o ambulanţă privată a fost lovită de alt autovehicul
O ambulanţă privată, care transporta pacienţi la dializă, a fost (…)
[Gazeta de Sud] - 27/11/2025
Profesorul Adrian Papahagi, după ce a fost jignit la o conferință de un preot suveranist: Nu poți predica deopotrivă Evanghelia Lui Hristos și aberațiile new age ale lui Georgescu
Un preot din Vaslui a fost încătușat și amendat de polițiști în (…)
[Gazeta de Sud] - 27/11/2025
Olt: Patru răniți într-un accident produs la Curtișoara
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat astăzi, în (…)
[Gazeta de Sud] - 27/11/2025
Eugen-Costel Călinoiu este noul subprefect de Dolj
Guvernul a aprobat, joi, o serie de hotărâri prin care au fost (…)
[Gazeta de Sud] - 27/11/2025
Tânăr arestat preventiv după ce a condus beat şi fără permis și a făcut accident
Un tânăr a fost arestat preventiv după ce a condus un autoturism (…)
[Gazeta de Sud] - 27/11/2025
Craiova a câștigat locul I în competiția Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa 2025-2026!
Primarul Lia Olguța Vasilescu a anunțat în această seară că (…)
[Gazeta de Sud] - 27/11/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





