Neamţ. Bărbat omorât de un copac prăbușit peste el
[Cetățeanul] 26/11/2025
Un bărbat a murit după ce copacul pe care îl tăia cu drujba a căzut peste el, în pădurea din localitatea Vânători-Neamţ, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ. Sesizarea la 112 a fost făcută de un coleg al barbatului, potrivit stiripesurse.ro. La faţa locului au venit şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă. Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă. „În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului stabilind faptul că, în timp ce un bărbat de 41 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, efectua activităţi de tăiere arbori din fond forestier, în zona pădurii Dobru, din comuna Vânători-Neamţ, ar fi fost surprins de un copac care a căzut peste acesta, rezultând decesul (…)
Alte articole din Cetățeanul
Oficial român, în vizită la Casa Albă pentru discuţii axate pe ştiinţă şi tehnologie
Ministrul Educației, Daniel David, s-a întâlnit miercuri, la Casa (…)
[Cetățeanul] - 26/11/2025
Metroul ar putea fi blocat: Sindicaliştii ameninţă cu greva
Sindicaliștii de la Metrorex amenință cu greva, după ce (…)
[Cetățeanul] - 26/11/2025
Băluţă: Refacerea planşeului Unirii continuă cu ritm rapid. S-a turnat deja prima bucată a noului planşeu
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, candidat la Primăria (…)
[Cetățeanul] - 26/11/2025
VIDEO Traficant de droguri, jefuit la Otopeni
Poliția a reținut mai mulți indivizi din București și județul (…)
[Cetățeanul] - 26/11/2025
Pericol uriaş lângă Capitală: Blocul în care a sărit în aer un apartament poate exploda în orice moment
O explozie devastatoare a distrus complet marți seară, 25 (…)
[Cetățeanul] - 26/11/2025
Spitalele din Capitală care vor asigura asistența medicală de urgență de Ziua Națională
Direcția de Sănătate Publică București informează că, pe 1 (…)
[Cetățeanul] - 26/11/2025
Reţea de documente falsificate pentru cetăţeni moldoveni, destructurată
Polițiștii de la Crimă Organizată și procurorii DIICOT au intrat, (…)
[Cetățeanul] - 26/11/2025
[Toate articolele din: Cetățeanul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY