Aflat în Statele Unite ale Americii, Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, relansează programul FLEX/FLEX Abroad
[Amos News] 25/11/2025
Luni, 24 noiembrie 2025, ministrul Daniel David a semnat noul acord pentru derularea programelor FLEX – Future Leaders Exchange pentru România și FLEX Abroad (în România), în cadrul ceremoniei organizate de American Council for International Education (ACIE). Acordul a fost semnat în baza mandatului aprobat de Guvernul României. La ceremonie au participat și reprezentanți ai Departamentului de Stat din SUA, iar din delegația României au mai făcut parte Excelența Sa Andrei Muraru (Ambasadorul României în SUA) și Rectorul SNSPA, Remus Pricopie (fost ministru al Educației și unul dintre inițiatorii programului FLEX, semnat în 2015). În acest context, ministrul Daniel David a declarat: ‘Așa cum am menționat anterior, în calitate de cetățean român și european cu legături strânse atât (…)
Alte articole din Amos News
Programul de vizitare al Muzeului Antipa in perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025
EVENIMENTE SPECIALE
PROGRAM SPECIAL DE VIZITARE
Sâmbătă, 29 (…)
[Amos News] - 25/11/2025
Petrișor Peiu: Iată rezultatele, după un an în care am fost salvați de Iohannis, PSD, PNL și UDMR!
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, prezintă situația (…)
[Amos News] - 25/11/2025
Georgiana Teodorescu (europarlamentar AUR): „Orice ar păți astăzi Ungaria pentru pozițiile sale conservatoare, mâine poate păți orice altă țară, inclusiv România”
Europarlamentarul AUR Georgiana Teodorescu denunță depășirea (…)
[Amos News] - 25/11/2025
Adrian-Felician Cozma (PNL) – Simpozionul ‘Ion I. C. Brătianu – Artizanul României Mari’
Palatul Parlamentului a găzduit, în data de 24 noiembrie 2025, (…)
[Amos News] - 25/11/2025
Georgeta-Carmen HOLBAN(PSD): Violența împotriva româncelor nu mai poate fi tolerată
Marcăm astăzi Ziua internațională pentru eliminarea violenței (…)
[Amos News] - 25/11/2025
UN NOU APEL PENTRU ELIMINAREA IMPOZITULUI MINIM PE CIFRA DE AFACERI (IMCA):
COMUNICAT DE PRESĂ COMUN AL MEDIULUI DE AFACERI DIN ROMÂNIA
64% (…)
[Amos News] - 25/11/2025
Irineu Darău(USR): Orice formă de hărțuire sau abuz sexual în universități este de o gravitate colosală
Irineu Darău, președintele Comisiei pentru învățământ din Senat: (…)
[Amos News] - 25/11/2025
[Toate articolele din: Amos News +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY