Alte patru arestări în ancheta jafului de la Luvru
[Gazeta de Sud] 25/11/2025
Poliţia franceză a arestat marţi că a efectuat alte arestări în cadrul anchetei privind spectaculosul jaf de bijuterii de la Luvru de luna trecută. Suspecţii sunt doi bărbaţi în vârstă de 38, respectiv 39 de ani, şi două femei în vârstă de 31, respectiv 40 de ani, se arată în comunicat, scrie Agerpres. Alte patru persoane au fost deja arestate şi puse sub acuzare, la 29 octombrie şi 1 noiembrie. Jaful comis în plină zi, în urma căruia patru hoţi au reuşit să fugă cu bijuterii în valoare de 102 milioane de dolari, a ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea celui mai vizitat muzeu din lume de a-şi proteja numeroasele opere de artă. Până în prezent, nu s-a descoperit niciun indiciu cu privire la locul în care s-ar afla bijuteriile furate. Citește și: Ministrul Fondurilor (…)
Alte articole din Gazeta de Sud
Meta nu vrea să recunoască că renunțarea la Facebook reduce anxietatea și depresia
Meta se confruntă cu noi acuzații grave în Statele Unite, după ce (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Cinci răniți după ce o butelie a explodat într-un bloc din Buftea
Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Traian Băsescu: Ori nu avem echipamentele cu care să doborâm dronele, ori nu știm să le folosim. Deci începem să fim ridicoli
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit marți, pentru Digi24, (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Ministrul Mediului: Programul Rabla 2026 ar putea fi anulat din lipsa banilor
Programul Rabla 2026 ar putea fi anulat, pe fondul austerității. (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Adriana Săftoiu și Robert Christian Schwartz, avizați favorabil pentru șefia televiziunii și a radioului de stat
Reprezentanţii CA-urilor Televiziunii Publice şi Radiolului (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Ministrul Fondurilor Europene: Atât timp cât cheltuim banii europeni, nu avem cum să intrăm în recesiune
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat marți (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Bărbat arestat după ce și-a omorât mama în bătaie și a fugit de acasă
Un bărbat din Caraș-Severin şi-a ucis în bătaie mama, o femeie de (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





