Băsescu, ferm convins că drona trebuia doborâtă: „O atitudine caraghioasă”
[Cotidianul] 25/11/2025
„Am ridicat F16, am ridicat Eurofighter ca și cum le-am ridicat noi cu brațele, dar asta e o atitudine caraghioasă, nu îmi spune nimic mie ca pensionar, ca cetățean, faptul că eroii militari au ridicat avioanele. Mi-ar spune ceva dacă aș afla că o dronă intrată ilegal a fost doborâtă”, a declarat Băsescu pentru Știripesurse.ro. În timp ce autoritățile spun că aparatul a fost detectat și urmărit de avioane F-16 și Eurofighter, fostul președinte al României atrage atenția că incidentul scoate la iveală deficiențele sistemului de apărare al României. „Cât timp nu vom reacționa corespunzător situației de încălcare ilegală a spațiului aerian o să avem tipul acesta de șicanare. Îmi pare inadmisibil că tolerăm la nesfârșit tipul acesta de activitate indiferent de unde vin dronele. Odată (…)
Alte articole din Cotidianul
Clinica deținută de medicul Marek Vâlcu, închisă de Ministerul Sănătății
„Voi trimite Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control la (…)
[Cotidianul] - 25/11/2025
Cum motivează CCR decizia de respingere a obiecției lui Nicușor Dan la „Legea Vexler”
În motivare, judecătorii subliniază caracterul istoric și politic (…)
[Cotidianul] - 25/11/2025
Migrant, în România. Străinii veniți la muncă cresc afacerile locale, dar sunt neglijați și fără drepturi depline – STUDIU CES
Raportul Consiliului Economic și Social arată că a fi migrant în (…)
[Cotidianul] - 25/11/2025
Extrădarea lui Dani Mocanu a fost amânată
Instanța italiană și-ar dori să se asigure că penitenciarul în (…)
[Cotidianul] - 25/11/2025
România ar putea fi obligată să recunoască oficial căsătoriile de același sex
CJUE a criticat Polonia pentru că nu a validat o căsătorie (…)
[Cotidianul] - 25/11/2025
Amendat din cauza unui bichon fără lesă
Pentru că animalul nu era ținut în lesă, iar stăpânul nu avea la (…)
[Cotidianul] - 25/11/2025
Programul paradei militare din București de Ziua României
Ceremonia oficială va începe cu intonarea imnului la ora 11:00 în (…)
[Cotidianul] - 25/11/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY