Ministrul Energiei: Trei companii şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România
[Gazeta de Sud] 25/11/2025
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat marţi că trei companii şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România. Staţiile de carburant trebuie să fie vândute până la jumătatea lunii viitoare. ”În momentul de faţă sunt trei companii care şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona activele Lukoil în România, atât rafinăria cât şi reţelele de benzinării, care poartă negocieri direct cu concernul, încă de acum câteva săptămâni. Am fost notificaţi, suntem în legătură cu ei şi urmează să se parafeze această tranzacţie între două companii private, în care este evident că interesul nostru e ca această tranzacţie să fie făcută cât mai rapid. Sunt negocieri care se poartă în momentul de faţă şi, internaţional, sunt companii care au ofertat global. Cei din SUA au privit (…)
Alte articole din Gazeta de Sud
Femeie omorâtă de o basculantă în timp ce traversa regulamentar strada
O femeie de 32 de ani, care traversa împreună cu partenerul său, (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Român căutat de poliția italiană pentru viol, prins în țară
Un bărbat de 45 de ani căutat internațional de autoritățile (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Proxenet român, pe lista celor mai căutați 10 infractori din Spania
Poliția Națională din Spania și-a actualizat lista celor mai (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Șase răniți într-un accident cu trei mașini
Șase persoane, între care doi minori, au fost rănite într-un (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Etim și Băluţă s-au remarcat cu FC Argeş și au intrat în echipa etapei a 17-a
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat echipa etapei a 17-a (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Legea privind plata pensiilor private, declarată neconstituțională de CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis marți obiecția de (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
Liceul „Beethoven” primește fonduri europene prin Interreg pentru modernizare și activități educaționale transfrontaliere
Un nou proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul (…)
[Gazeta de Sud] - 25/11/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





