ANPIS, veste bună pentru beneficiarii de asistenţă socială
[Cotidianul] 24/11/2025
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) anunţă că au fost finalizate plăţile pentru beneficiile de asistenţă socială aferente lunii octombrie. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de ANPIS, în prima jumătate a lunii noiembrie au fost făcute plăţile pentru trei dintre cele mai importante beneficii de asistenţă socială – alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie. În a doua parte a lunii, Agenţia, prin intermediul agenţiilor teritoriale, a virat fondurile necesare pentru plata celorlalte beneficii de asistenţă socială aferente lunii octombrie 2025. Pe 14 noiembrie au fost achitate drepturile pentru 934.702 persoane cu dizabilităţi, în valoare totală de aproximativ 590 milioane lei. De asemenea, (…)
Alte articole din Cotidianul
Vicepremierul Tanczos Barna: Nu mă aștept la un aviz pozitiv al CSM
„Cred că o să vină repede un aviz de la CSM, nu se vor aştepta (…)
[Cotidianul] - 24/11/2025
Concedii medicale de peste 1 miliard de lei anual. Ce a spus Alexandru Rogobete
„Aceste dureri de măsele pentru care se luau concendii medicale, (…)
[Cotidianul] - 24/11/2025
Credit de nevoi personale 2025. Formula de calcul pentru cel mai avantajos împrumut
În rândurile de mai jos, vom analiza principalele criterii pe care (…)
[Cotidianul] - 24/11/2025
Modificare legislativă pentru protecția animalelor: Sunt ființe cu drepturi și libertăți
Humane World for Animals, denumită anterior Humane Society (…)
[Cotidianul] - 24/11/2025
Nicușor Dan merge miercuri în fața Parlamentului
La ședința de miercuri vor participa și mai mulți invitați: (…)
[Cotidianul] - 24/11/2025
Peste 100 de milionari născuți în Rusia, cu buletine false românești. Anchetă la Parchet
Cazul a fost descoperit în urma unor cercetări făcute de (…)
[Cotidianul] - 24/11/2025
UPDATE Parchetul General îl acuză pe Ciprian Ciucu de grandomanie. Reacția primarului
UPDATE, ora 21.05: Cotidianul i-a solicitat lui Ciprian Ciucu o (…)
[Cotidianul] - 24/11/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY