Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, a fost reținut de Poliție în urma scandalului sexual
[Gândul] 24/11/2025
Primarul din comuna Livezile, județul Bistrița Năsăud, a fost reținut pentru 24 de ore în urma scandalului sexual în care a fost implicat. În cadrul unui dosar penal întocmit pe 5 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au pus în aplicare trei mandate de percheziție. Primarul bistrițean, implicat în scandalul sexual, a fost reținut pentru 24 de ore Au fost efectuate percheziții la domiciliul unor persoane fizice și la o instituție publică. Pe numele unui bărbat de 56 de ani, din Livezile, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere. Acesta a fost condus la sediul Poliției, iar, după audieri, față de el a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. La percheziții au fost (…)
Alte articole din Gândul
Patru ZODII vor avea parte de abundență financiară, în decembrie 2025. Care sunt nativii norocoși
Luna decembrie se anunță una prosperă, din punct de vedere (…)
[Gândul] - 24/11/2025
Se scumpește carnea înainte de Crăciun. Cât va costa un kilogram de carne de pui, de porc sau de vită
Sărbătorile de iarnă sunt tot mai aproape, însă vin la pachet cu (…)
[Gândul] - 24/11/2025
Brigitte Bardot a fost internată din nou. Steaua cinematografiei franceze ar suferi din cauza unei „boli grave”
Brigitte Bardot a fost internată în spitalul privat „Saint-Jean” (…)
[Gândul] - 24/11/2025
S-a stabilit ordinea oficială pe buletinul de vot pentru alegerile la Primăria Capitalei. Ce locuri ocupă Băluță, Ciucu, Drulă și Anca Alexandrescu
Biroul Electoral al Municipiului București a stabilit ordinea (…)
[Gândul] - 24/11/2025
Studierea englezei în copilărie: obstacole comune și strategii eficiente de la Novakid (P)
Când vine vorba despre învățarea unei limbi străine, practica (…)
[Gândul] - 24/11/2025
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 25 noiembrie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 25 noiembrie, de la (…)
[Gândul] - 24/11/2025
CSAT aprobă Strategia Națională de Apărare și programul SAFE. Săptămâna viitoare, Nicușor Dan prezintă Strategia în Parlament
După o ședință de mai bine de 3 ore, Consiliul Suprem de Apărare (…)
[Gândul] - 24/11/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





