Specialii de la ANRE, ASF și parlamentarii, exceptați de la interzicerea cumului pensie-salariu. Florin Manole: “Sunt funcții alese”
[Ecopolitic] 23/11/2025
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, la Antena 3 CNN că proiectul inițial privind interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat prevedea că această măsură se aplica inclusiv pentru medici și pentru profesori. Ulterior, proiectul a fost modificat astfel încât măsura să îi vizeze doar pe cei care nu au pensii pe bază de cotributivitate. Totuși și aici există excepții, aplicate președinților și vicepreședinților ANRE, ASF și parlamentarilor. “Nu se aplică medicilor și profesorilor. Proiectul inițial era așa. Între timp, proiectul este mult mai just și mai corect și nu se aplică celor care au pensii contributive. În rezumat, nu avem o normă care să penalizeze pe cei cu pensii contributive. Avem un articol care susține că pentru pensiile necontributive se poate păstra (…)
Alte articole din Ecopolitic
Proiect de lege | Animalele, ființe cu drepturi și libertăți. Eutanasierea câinilor sănătoși ar putea fi interzisă
Eutanasierea câinilor sănătoşi ar putea fi interzisă, iar (…)
[Ecopolitic] - 23/11/2025
Marii contribuabili vor fi verificați cu ajutorul “roboților” ANAF. Adrian Nica: „Sunt mai mulți indicatori de risc”
Președintele ANAF, Adrian Nica, a precizat sâmbătă, la Antena 3 (…)
[Ecopolitic] - 23/11/2025
Copiii din corul bisericesc Tronos Junior sunt batjocoriți la școală pentru credința lor creștin-ortodoxă: Le e teamă să poarte la vedere cruciulițele și să spună că merg la biserică
Copiii din grupul Psaltic Tronos Junior întâmpină probleme la (…)
[Ecopolitic] - 23/11/2025
Premierul slovac Robert Fico: Nu ne modificăm noi Constituţia pentru că aşa vrea Bruxelles-ul
Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat că procedura de (…)
[Ecopolitic] - 23/11/2025
Cozmin Guşă: Zelenski şi-a păcălit poporul, americanii l-au șantajat și trimis la război, rușii l-au bătut, decontul nu e pe persoană fizică, plătesc fraierii printre care sunt şi românii
„Îmi propusesem ca, azi, să analizez punctual planul de pace al (…)
[Ecopolitic] - 23/11/2025
Anca Alexandrescu: „Cât tupeu să ai să vorbeşti despre costul vieţii cand eşti la guvernare şi chiar vicepreşedintele PSD?!”
„Parcă spuneau că suveraniştii sunt extremişti, pleava, euglene (…)
[Ecopolitic] - 23/11/2025
Ciutacu: USR-iştii nu au mamă, nu au tată, distrug absolut tot ce prind pe acolo pe unde trec şi nu răspund de nimic
USR a ajuns să sfideze orice regulă, orice limită și orice (…)
[Ecopolitic] - 23/11/2025
[Toate articolele din: Ecopolitic +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





