Bucătarul unei grădinițe din Cluj, prins cu o farfurie de droguri în mașină. Își luase „marfa” la pachet
[Gândul] 21/11/2025
Bucătarul unei grădinițe din Cluj-Napoca a fost prins cu o farfurie de droguri în mașină. În trecut, bărbatul a mai fost condamnat pentru conducere sub influența drogurilor, conducere fără permis, refuz de prelevare de probe biologice, precum și conducerea unui vehicul cu permsiul suspendat. Sentința în acest caz a fost pronunțată marți, 18 noiembrie 2025, de către judecătorii de la Tribunalul Cluj și poate fi atacată cu apel, notează publicația Clujenii. Potrivit anchetatorilor, problemele bucătarului au început în noaptea de 10 înspre 11 martie 2022, puțin după miezul nopții, când polițiștii l-au oprit pe un drum comunal, după ce au observant că era dezorientat la volan. Astfel, după ce l-au controlat în mașină, polițiștii au descoperit în torpedou o farfurie cu o pulbere albă, iar (…)
Alte articole din Gândul
Sarkozy a scris o carte întreagă în cele 20 de zile petrecute la închisoare. Ce va cuprinde volumul intitulat „Jurnalul unui deținut”
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a anunțat, vineri, (…)
[Gândul] - 21/11/2025
David Pușcaș cere iar bani pe TikTok: „Nu pot să fac față, oameni buni”
David Pușcaș, fiul adoptiv al Luminiței Anghel, a stârnit (…)
[Gândul] - 21/11/2025
Like-urile la fotografiile altor femei, motiv de divorț în Turcia. Ce daune trebuie să plătească un bărbat pentru că a trădat încrederea soției sale
Like-urile la fotografiile reprezentanților sexului opus, pe (…)
[Gândul] - 21/11/2025
ANAF scoate la vânzare o Mazda 6 din 2016 și un BMW 320 D Cabrio. La ce preț le vinde
ANAF scoate la vânzare două autoturisme, un BMW decapotabil și o (…)
[Gândul] - 21/11/2025
Scumpirea boabelor de CAFEA afectează piața dulciurilor: Ciocolată a început să fie subțiată sau înlocuită cu diverse creme de fructe
Scumpirea boabelor de cafea schimbă piața dulciurilor. Cofetarii (…)
[Gândul] - 21/11/2025
Imediat cum a fost numită secretar de stat la ministerul lui Pîslaru, cumnata lui Drulă a și cerut decontarea din bani publici a cheltuielilor pentru locuință și transport. Gândul publică (…)
Dosarul „Sinecurile” din guvernul condus de Ilie Bolojan primește (…)
[Gândul] - 21/11/2025
(P) Care sunt cele mai avansate operații refractive și cum sunt ele efectuate la Clinicile Dr. Holhoș
În ultimii 20 de ani, chirurgia oftalmologică a înregistrat (…)
[Gândul] - 21/11/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





