Bradul de Crăciun al Râmnicului vine anul acesta de la doar 400 de metri distanță

[Gazeta de Sud] 21/11/2025

Bradul de Crăciun care va împodobi anul acesta Scuarul Mircea cel Bătrân provine de la numai 400 de metri distanță. Arborele, înalt de 16 metri și aflat într-o stare excelentă, a fost oferit gratuit Primăriei Râmnicu Vâlcea de către Parohia „Toți Sfinții”, în cadrul proiectului european de reamenajare a incintei monumentului istoric Biserica „Toți Sfinții”. Proiectul, derulat de parohie, include consolidarea și valorificarea ansamblului istoric, precum și reamenajarea curții, intervenții ce au presupus și tăierea unor brazi pentru a face loc noilor amenajări peisagistice. Operațiunile de tăiere, transport și montare a bradului în centrul municipiului vor avea loc sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 8.00, fiind coordonate de societatea Piețe Prest SA. Pe durata intervenției, estimată la (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

Olt: Un biciclist a ajuns la spital după ce a fost acroșat de un autoturism
Pe strada Principală din comuna Vișina, vineri, 21 noiembrie, a (…)
[Gazeta de Sud] - 21/11/2025
După ce a apărut planul de pace Trump-Putin, Zelenski i-a sunat de urgență pe Macron, Starmer și Merz
Cancelarul german Friedrich Merz și-a anulat planurile pentru (…)
[Gazeta de Sud] - 21/11/2025
Moscova a amenințat Grecia, în urma deciziei Atenei de a coproduce drone maritime împreună cu Ucraina
Moscova a amenințat în mod deschis Grecia joi, în urma deciziei (…)
[Gazeta de Sud] - 21/11/2025
Cum va arăta Dacia Sandero în 2026
Versiunea facelift a modelului Sandero pentru anul 2026 a fost (…)
[Gazeta de Sud] - 21/11/2025
Premierul anunță limitarea pensionării anticipate pentru toate categoriile
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că în opinia sa, este (…)
[Gazeta de Sud] - 21/11/2025
Slovenia lansează viza pentru nomazi digitali
Slovenia a lansat vineri o viză specială pentru nomazii digitali (…)
[Gazeta de Sud] - 21/11/2025
Zelenski, mesaj către popor după publicarea planului Trump-Putin: „Ucraina are de ales între a-și pierde un partener major sau demnitatea“
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat că acum este (…)
[Gazeta de Sud] - 21/11/2025


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY