MANDATE de PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ, la CĂLIMĂNEȘTI și STĂNEȘTI, puse în aplicare de POLIȚIȘTII VÂLCENI: Două ARME, deținute ILEGAL!

[Realitatea Vâlceană] 20/11/2025

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, prin Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza județului. Activitățile au fost desfășurate în baza a două dosare penale în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii de la arme, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat perchezițiile pe raza orașului Călimănești și a localității Stănești. În urma activităților desfășurate, au fost descoperite două arme scurte, tip revolver și tip pistol, având caracteristici specifice armelor neletale din categoria celor supuse autorizării, deținute în mod ilegal. Acestea au fost identificate la (…)


    Trimite Email

Alte articole din Realitatea Vâlceană

TERIBILISM: Bărbat din Maramureș, depistat conducând în Vâlcea, SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI! Avea 1,17mg/l ALCOOLEMIE!
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 15:00, polițiștii Biroului (…)
[Realitatea Vâlceană] - 21/11/2025
ATENȚIE! Începând cu 21 noiembrie, TRAFIC DIRIJAT pe DN 7 (Valea Oltului)
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea informează participanții (…)
[Realitatea Vâlceană] - 20/11/2025
ACȚIUNE pentru SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ: Unități de învățământ din Râmnic și comercianții din zonă, instruite de patrule mixte și învățate conduita preventivă! !
Miercuri, 19 noiembrie 2025, în intervalul 10:00–13:00, polițiști (…)
[Realitatea Vâlceană] - 19/11/2025
Tânăr (FOTO) de 21 ani din Constanța, DEPISTAT LA VOLAN, pe DN 7 (Proieni) SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE!
În dimineața zilei de 15 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului (…)
[Realitatea Vâlceană] - 19/11/2025
Probleme de toate felurile la audiențele viceprimarului Eusebiu Vețeleanu
Printre aspectele supuse atenției viceprimarului Eusebiu Vețeleanu (…)
[Realitatea Vâlceană] - 19/11/2025
ACCIDENT RUTIER la BĂBENI: Un bătrân de 83 ani a traversat strada neregulamentar
Update ora 23:05: Din păcate, în urma accidentului, bărbatul a (…)
[Realitatea Vâlceană] - 18/11/2025
A murit Veniamin Micle, cetățean de onoare al Râmnicului din 2009
Mesajul primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, după (…)
[Realitatea Vâlceană] - 18/11/2025


[Toate articolele din: Realitatea Vâlceană +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY