Aristocrația bugetară, salvată de interzicerea cumulării pensiei cu salariul
[Cotidianul] 21/11/2025
Liderii coaliției au hotărât ca printre categoriile de privilegiați care scapă de interzicerea cumulării pensiei cu salariul să fie și cei ale căror mandate sunt prevăzute în Constituție. Așadar, este vorba de parlamentari, judecătorii de la CCR, președintele României, șefii Curții de Conturi, dar și membrii CSM sau Avocatul Poporului. Cele mai mari lefuri și pensii care scapă de măsura guvernamentală sunt cele de Curtea Constituțională. De exemplu, salariul încasat de Mihaela Ciochină în anul fiscal 2023 arată că aceasta a încasat 413.745 de lei (medie lunară de 34.500 de lei). În schimb, pensia specială a fost 417.000 de lei, iar 180.000 au fost diferențe restante drepturi pensie pentru perioada septembrie 2022 – octombrie 2023. Cristian Deliorga, un alt judecător al CCR, a încasat (…)
Alte articole din Cotidianul
Companie franceză ar urma să facă angajări în România
Un furnizor de servicii externalizate ar fi în discuții cu mai (…)
[Cotidianul] - 21/11/2025
Procuror General, suspendat pentru că a dat informații presei
Verdictul a fost anunțat joi de Curtea Supremă din Spania, scrie (…)
[Cotidianul] - 21/11/2025
Ministrul Finanțelor: Cheltuielile cu salariile au crescut cu 40% în 3 ani
Nazare a fost întrebat dacă reducerile propuse de Guvern iau în (…)
[Cotidianul] - 21/11/2025
Zelenski: Mă aștept să vorbesc cu Trump despre pacea cu Rusia
„Am avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Statelor Unite. O (…)
[Cotidianul] - 21/11/2025
Proteste legate de pensiile magistraților. „Vrem drepturi egale, fără pensii speciale!”
Comunitatea Declic, alături de Corupţia Ucide şi Iniţiativa (…)
[Cotidianul] - 21/11/2025
Cum să-ți găsești un job de acasă în 2026
Ce vor căuta angajatorii cu adevărat în 2026?
Dacă ești în (…)
[Cotidianul] - 21/11/2025
Planul negociat de Putin și Trump a ajuns la Zelenski. Pace sau capitulare?
Liderul ucrainean intenționează să discute „în zilele următoare” (…)
[Cotidianul] - 20/11/2025
[Toate articolele din: Cotidianul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY