Copiii care numără pe degete sunt mai buni la matematică, potrivit unui studiu
[Mediafax] 21/11/2025
Există o dezbatere amplă între cercetători despre cât de utilă este numărarea pe degete pentru copii. Psihologii educaționali spun că numărarea pe degete îi ajută pe copii să gândească diferite strategii fără să își suprasolicite memoria de lucru. Memoria de lucru este capacitatea creierului de a reține temporar informații în timp ce rezolvăm o sarcină. Copiii folosesc degetele până când stăpânesc strategii mai abstracte. Cercetătorii din domeniul cogniției întrupate (învățare prin acțiuni) susțin că asocierea numerelor cu degetele este „ceva natural” și, deci, ar trebui încurajată, potrivit The Conversation. Neurocercetătorii observă și că în creier se activează zone similare atunci când miști degetele și când te gândești la numere, ceea ce ajută memoria. Mai multe studii realizate (…)
Alte articole din Mediafax
Democrații susțin că administrația Trump a subminat și politizat activitatea agențiilor de spionaj
Aceștia susțin că agențiile de spionaj americane au fost subminate (…)
[Mediafax] - 21/11/2025
Casa Albă justifică remarca lui Trump la adresa unei jurnaliste, pe care a numit-o „purcelușă”
Incidentul s-a petrecut săptămâna trecută, la bordul avionului Air (…)
[Mediafax] - 21/11/2025
O judecătoare federală ordonă administrației Trump retragerea Gărzii Naționale din Washington
Totuși, judecătoarea Jia Cobb a amânat aplicarea măsurii timp de (…)
[Mediafax] - 20/11/2025
Ucraina neagă afirmația Rusiei că ar fi capturat Kupiansk, în timp ce luptele continuă
Declarația Statului Major al Ucrainei vine în contextul în care (…)
[Mediafax] - 20/11/2025
Meta plătește 190 de milioane de dolari pentru a soluționa disputa legată de confidențialitatea utilizatorilor Facebook
Acordul încheie procesul intentat de acționari, care l-au acuzat (…)
[Mediafax] - 20/11/2025
Florida se pregătește de un nou record. Va efectua a șaptesprezecea execuție din acest an
Richard Barry Randolph, în vârstă de 63 de ani, urma să primească (…)
[Mediafax] - 20/11/2025
Criză politică la Kiev: Zelenski refuză să-și demită șeful de cabinet
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se confruntă cu una (…)
[Mediafax] - 20/11/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





