CCR: 10 decembrie – noul termen pentru dezbaterea legii prin care cresc taxele locale
[Ecopolitic] 20/11/2025
Curtea Constituțională a stabilit joi, la solicitarea Guvernului, un nou termen, pe 10 decembrie, pentru dezbaterea contestației la Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, lege care prevede și creșterea taxelor locale. Inițial, termenul a fost stabilit pentru 21 ianuarie 2026, pentru judecarea sesizării. Potrivit unor surse judiciare, această nouă contestaţie a fost depusă de AUR după ce plenul Parlamentului adoptase, marţi, în noua formă, legea din pachetul pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea şi care joi a fost trimisă preşedintelui României pentru promulgare, potrivit News.ro.
Alte articole din Ecopolitic
Cozmin Guşă: La buget s-ar face economii serioase dacă ar fi dată afară toată gloata sinecuriștilor de partide, dar și a securicilor interpuși ai serviciilor secrete, aflaţi pe funcții bănoase la stat
„Cam de vreo 2 ani de zile am scris în mod repetat și am spus, (…)
[Ecopolitic] - 20/11/2025
Bilete false pentru evenimente și petreceri de Revelion. Avertismentul DNSC
Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage joi atenția (…)
[Ecopolitic] - 20/11/2025
Horațiu Potra a fost adus în România. Vineri, prezentat la Curtea de Apel București
Horațiu Potra, fiul său, Dorian Potra, și nepotul, Alexandru (…)
[Ecopolitic] - 20/11/2025
Bucureștiul, insuficient pregătit și foarte vulnerabil la cutremur. Pregătirea individuală și un plan de reacție pentru primele 72 de ore, critice pentru depășirea următorului mare cutremur
La 85 de ani de la cutremurul devastator din 10 noiembrie 1940, (…)
[Ecopolitic] - 20/11/2025
CSM convoacă săptămâna viitoare adunările generale ale magistraților în legătură cu avizul pe reforma pensiilor speciale
Consiliul Superior al Magistraturii a convocat săptămâna viitoare, (…)
[Ecopolitic] - 20/11/2025
Vicepremierul, Cătălin Predoiu, Prim-vicepreședinte PNL: Deficitul bugetar nu este o invenție și nici o exagerare – este o problemă reală și gravă
Vicepremierul, Cătălin Predoiu, Prim-vicepreședinte PNL afirmă că (…)
[Ecopolitic] - 20/11/2025
Fifor: Românii sunt cu apa la gură și premierul le flutură în față statistici care nu mai păcălesc pe nimeni
Deputatul PSD Mihai Fifor spune că românii sunt cu apa la gură și (…)
[Ecopolitic] - 20/11/2025
[Toate articolele din: Ecopolitic +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





