Un robot a dansat pe o melodie rusească în fața lui Putin, după ce precedentul robot al Rusiei s-a prăbușit la inaugurare

[Gândul] 19/11/2025

Un robot dotat cu inteligență artificială a dansat miercuri pentru președintele rus Vladimir Putin, la o expoziție organizată de Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, concepută pentru a prezenta progresele tehnologice ale companiei. „Mă numesc Green”, s-a prezentat robotul. „Sunt primul robot umanoid din Rusia, dotat cu inteligență artificială întrupată. Asta înseamnă că nu sunt doar un program pe un ecran, ci o întruchipare fizică a tehnologiei.” „Aș vrea să mă laud cu ultimul dans pe care l-am învățat de la creatorii mei. <…> Iată melodia mea preferată”, a anunțat Green, după care a început să danseze pe o melodie rusească. La final, robotul umanoid s-a înclinat politicos. „Peste patruzeci de senzori îmi permit să mă mișc lin, să-mi mențin echilibrul cu încredere și să (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Emoționant. Un polițist a liniștit un copil speriat, în Pasajul Unirii, în timp ce mama însărcinată avea contracții
O femeie însărcinată a căzut în Pasajul Unirii din cauza (…)
[Gândul] - 19/11/2025
Calea Victoriei din București, în topul celor mai scumpe alei din lume. Care stradă e pe primul loc
Calea Victoriei din București este pe locul 39 în topul celor mai (…)
[Gândul] - 19/11/2025
Putin a fost la doctor. Ce au constat medicii la controlul anual al președintelui rus
De la începutul războiului din Ucraina, starea de sănătate a (…)
[Gândul] - 19/11/2025
Chemare la protest pentru susținerea reformei pensiilor a lui Bolojan: „Românii vor depturi egale, nu pensii speciale”. Când are loc
Mai multe organizații civice îi cheamă pe români, vineri, de la (…)
[Gândul] - 19/11/2025
Doru Bușcu explică „lanțul de iubire” dintre PSD și președinte. „Nicușor Dan ar trebui să-i fie recunoscător”
Invitat în ediția de miercuri a emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț (…)
[Gândul] - 19/11/2025
Reuters: SUA cer Ucrainei să renunțe la o parte din teritoriile sale
Statele Unite au transmis președintelui Volodymyr Zelenskiy că (…)
[Gândul] - 19/11/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY