Peste 450 SANCȚIUNI în WEEKEND: 43 PERMISE de CONDUCERE reținute pentru VITEZĂ și ALCOOL la VOLAN! Alte ABATERI la REGIMUL RUTIER
[Realitatea Vâlceană] 17/11/2025
ACȚIUNI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE ÎN JUDEȚUL VÂLCEA* În perioada 14–16 noiembrie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sprijiniți de efectivele de ordine publică, au desfășurat acțiuni pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea accidentelor rutiere. Activitățile s-au derulat pe principalele artere din județ, fiind utilizate aparatele radar și echipamentele din dotare pentru depistarea conducătorilor auto care circulă cu viteză excesivă sau se află sub influența alcoolului ori a altor substanțe. Astfel, au fost controlate 543 de vehicule și au fost legitimate peste 600 de persoane. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 459 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 160.000 de lei. Cele mai (…)
Alte articole din Realitatea Vâlceană
ACȚIUNE pentru SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ: Unități de învățământ din Râmnic și comercianții din zonă, instruite de patrule mixte și învățate conduita preventivă! !
Miercuri, 19 noiembrie 2025, în intervalul 10:00–13:00, polițiști (…)
[Realitatea Vâlceană] - 19/11/2025
Tânăr (FOTO) de 21 ani din Constanța, DEPISTAT LA VOLAN, pe DN 7 (Proieni) SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE!
În dimineața zilei de 15 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului (…)
[Realitatea Vâlceană] - 19/11/2025
Probleme de toate felurile la audiențele viceprimarului Eusebiu Vețeleanu
Printre aspectele supuse atenției viceprimarului Eusebiu Vețeleanu (…)
[Realitatea Vâlceană] - 19/11/2025
ACCIDENT RUTIER la BĂBENI: Un bătrân de 83 ani a traversat strada neregulamentar
Update ora 23:05: Din păcate, în urma accidentului, bărbatul a (…)
[Realitatea Vâlceană] - 18/11/2025
A murit Veniamin Micle, cetățean de onoare al Râmnicului din 2009
Mesajul primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, după (…)
[Realitatea Vâlceană] - 18/11/2025
Azi și mâine, PLOI și VREME REA! La munte, deja IARNĂ!
Azi și mâine: vreme rea, cu ploi puternice, ninsori și vânt în (…)
[Realitatea Vâlceană] - 18/11/2025
După primele zece etape ale Ligii Florilor, SCM Râmnicu Vâlcea ocupă locul patru în clasament
Sportivele antrenate de tehnicianul Florentin Pera au închis anul (…)
[Realitatea Vâlceană] - 18/11/2025
[Toate articolele din: Realitatea Vâlceană +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY