Anunțul ANM: Scad temperaturile! Ploi și ninsori în toată țara
[Cetățeanul] 18/11/2025
Meteorologii anunță ploi în aproape toată țara în timp ce la munte va ninge. Potrivit Elenei Mateescu, director general al ANM, vremea va fi instabilă în toată țara, cu variații mari de temperatură și frecvente de ploi în majoritatea regiunilor. „În noaptea care urmează, ninsorile vor fi prezente în toată zona montană. Este posibil să consemnăm stratul de zăpadă chiar și în zonele mai joace de relief din partea centrală și estică a țării. Vor fi precipitate mixte. La ora 9:00, în această dimineață (nr marți), temperaturile cele mai coborâte sunt în cele 2 zone în cele 2 chiar și în cele 3 zone ale nordului – timp. consemnăm temperaturi de 14-16g grade Celsius Iată că sunt valori și diferențe cu mai mult de 10 grad de la o regiune la alta, iar aceste diferențe vor fi de interes pe (…)
Alte articole din Cetățeanul
„Justiția și societatea civilă în dialog” la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ce a cerut Răzvan Savaliuc
După ani întregi în care atât instanțele și parchetele, cât și (…)
[Cetățeanul] - 9/12/2025
Alarmă la un centru pentru copii cu dizabilități din Zalău: 86 de persoane au fost evacuate
Zeci de copii și angajați ai unui centru pentru copii cu (…)
[Cetățeanul] - 9/12/2025
Procurorii români cer voie în Dubai să-l cerceteze pe Horaţiu Potra pentru spălare de bani
Parchetul General a sesizat Ministerul Justiţiei pentru a solicita (…)
[Cetățeanul] - 9/12/2025
Circulație complet blocată pe Valea Oltului, la Călimănești. Cisternă cu substanțe inflamabile răsturnată
Traficul rutier este blocat complet, marți după-amiază, pe Valea (…)
[Cetățeanul] - 9/12/2025
Buzoianu, atac la Grindeanu: Demisia cerută de PSD vine fix în săptămânile în care trebuie să fie negociată în coaliție reorganizarea Romsilva
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că va solicita o (…)
[Cetățeanul] - 9/12/2025
Student român dispărut în Olanda
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Motru, plecat la (…)
[Cetățeanul] - 9/12/2025
Un adolescent din Târgu Jiu a distrus 27 de mașini într-o noapte
Un adolescent din Târgu Jiu a fost reținut și ulterior plasat sub (…)
[Cetățeanul] - 9/12/2025
[Toate articolele din: Cetățeanul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY