Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: Nu e normal să ai pensia cât salariul. Trebuie să găsim un echilibru / Președintele spune că „există un grad de flexibilitate în discuțiile cu Comisia”

[Mediafax] 16/11/2025

Nicușor Dan a fost întrebat cum poate fi tranșat problema pensiilor magistraților. „În primul rând că noi trebuie să corectăm acum niște greșeli care s-au făcut cu mult timp în urmă. Adică noi, dacă nu mă înșel, între 2017 și 2022 am avut pur și simplu în sistemul de justiție pensia mai mare decât salariul. Am dat niște interviuri la niște jurnaliști străini și le-am spus asta și m-au pus să repet. Credeau că n-au înțeles bine limba engleză”, a declarat Nicușor Dan la România TV. Șeful statului afirmă că toată lumea înțelege necesitatea reducerii pensiilor magistraților. „Cred că toată lumea este de acord că trebuie să scădem pensiile magistraților. Întrebarea este cu cât? Și trebuie să creștem vârsta de pensionare. Întrebarea este cât de graduală să fie trecerea asta. Pe scurt, este o (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Traian Băsescu: „Statul ăsta nu e vinovat chiar pentru toate”
„Statul nu e vinovat chiar pentru tot”, a spus Traian Băsescu la (…)
[Mediafax] - 16/11/2025
Tragedia fetiței de 2 ani. Președintele Nicușor Dan: Este un caz cutremurător
Nicușor Dan: O tragedie care arată din nou incapacitatea statului (…)
[Mediafax] - 16/11/2025
Robert Schwartz, nominalizarea USR pentru funcția de director al Societății Române de Radiodifuziune
„Pentru funcția de director al Societății Române de Radiodifuziune (…)
[Mediafax] - 16/11/2025
Nicușor Dan despre numirea lui Vlad Voiculescu, cercetat penal: „Este un dosar care nu are niciun progres”
„Este un dosar care a fost deschis acum mulți ani și care nu (…)
[Mediafax] - 16/11/2025
Nicușor Dan: Românii o duc mai rău față de acum șase luni, dar, dacă ne uităm macro, măsurile de austeritate au fost un succes
Președintele României, Nicușor Dan, afirmă că nivelul de trai al (…)
[Mediafax] - 16/11/2025
Adrian Câciu îl acuză pe Radu Miruță de neglijență, conflict de interese și lipsă de reacție la criza Lukoil
„În loc să se preocupe de specula din zona combustibililor, să se (…)
[Mediafax] - 16/11/2025
Eveniment inedit în Germania. Sute de oi trec prin centrul orașului în drumul spre locurile de iernat
Sute de persoane s-au oprit pe marginea străzilor pentru a filma (…)
[Mediafax] - 16/11/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY