Președintele Nicușor Dan a promulgat legea prin care trotinetele și bicicletele electrice vor avea RCA
[Gândul] 15/11/2025
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat o nouă lege privind asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), aceasta aduce schimbări importante pentru șoferi, dar și pentru cei care folosesc trotinete electrice și biciclete electrice. Sunt și excepții de la această lege, de exemplu, persoanele fizice și juridice care utilizează astfel de vehicule exclusiv în cadrul evenimentelor și activităților sportive cu motor, inclusiv al curselor, al competițiilor, al antrenamentelor, al testărilor și al demonstrațiilor, sunt exceptate de la obligativitatea încheierii unui contract RCA, potrivit legii promulgate de președintele Nicușor Dan. Nicușor Dan a promulgat legea prin care trotinetele și bicicletele electrice vor avea RCA Vorbim despre evenimentele care se desfășoară în România într-o (…)
Alte articole din Gândul
Incredibil! Gigi Becali a spus cât va trăi și UNDE va fi înmormântat
Gigi Becali a anunțat cât va trăi și a spus că va fi înmormântat (…)
[Gândul] - 15/11/2025
Ce români trebuie să își schimbe buletinul. Aceștia riscă amenzi dacă nu iau măsuri la timp
După ce divorțul a fost pronunțat, actul de identitate trebuie (…)
[Gândul] - 15/11/2025
Un avion MISTERIOS cu zeci de palestinieni a decolat din Gaza spre Africa de Sud. Cum a fost posibil
Un avion misterios cu zeci de palestinieni a decolat din Fâșia (…)
[Gândul] - 15/11/2025
Cum arată harta celor mai mici salarii din România. În ce zone din țară se câștigă și cu 70% mai puțin față de București
Harta celor mai mici salarii din România. În anumite județe din (…)
[Gândul] - 15/11/2025
Teste antidrog pentru minerii de la Complexul Energetic Oltenia. Unii au fost depistați pozitiv la substanțe interzise, în trecut
După ce în trecut au fost semnalate cazuri de consum de substanțe (…)
[Gândul] - 15/11/2025
Cazul care a zguduit România. Moartea fetiței de doi ani, într-un cabinet stomatologic neautorizat, putea fi evitată
O fetiţă de doi ani a murit pe scaunul stomatologului în timp ce (…)
[Gândul] - 15/11/2025
Financial Times, dezvăluiri despre scandalul de corupție din jurul președintelui ucrainean: „Saci de bani și o toaletă de aur: criza corupției devorează guvernul lui Zelenski”
„Saci de bani și o toaletă de aur: criza corupției devorează (…)
[Gândul] - 15/11/2025
[Toate articolele din: Gândul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





