Oradea și Băile Felix, destinații pe val pentru un city break, turism cultural, spa și cure balneare. Top 10 al atracțiilor
[Mediafax] 15/11/2025
Oradea oferă peste 3.000 de locuri de cazare, cu opțiuni diverse atât pentru turiștii de business cât și pentru cei de agrement, iar în Băile Felix, capacitatea de cazare este de peste trei ori mai mare, cu aproape 9.500 de paturi, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, dar construcțiile și noile oferte hoteliere sunt departe de a stagna, așa cum se poate vedea cu ochiul liber într-o plimbare prin oraș și stațiune. Cel două destinații, care au atras împreună aproape o jumătate de milion de sosiri ale turiștilor în 2024, sunt incluse în cea mai recentă campanie de promovare la nivel național, inițiată de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) „Redescoperă Oradea și Băile Felix” și realizată în colaborare cu Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și (…)
Alte articole din Mediafax
Un cetățean bosniac a fost prins transportând țigări de contrabandă aproape de Calafat
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al (…)
[Mediafax] - 15/11/2025
„Madama Butterfly” – o iubire care sfidează timpul. Drama sfâșietoare, pe scena Operei Naționale
„Madama Butterfly” este capodopera impresionantă a lui Giacomo (…)
[Mediafax] - 15/11/2025
Curtea Europeană interzice denumirea de gin fără alcool
Dacă este fără alcool, nu poate fi comercializat sub denumirea de (…)
[Mediafax] - 15/11/2025
Proiectul Președinției, „România în lumină”, începe cu un eveniment cu implicarea Mirabelei Grădinaru
Potrivit Administrației Prezidențiale, seria de evenimente (…)
[Mediafax] - 15/11/2025
Cel puțin nouă morți și 30 de răniți într-o explozie la o secție de poliție din India
Depozitul a explodat vineri noaptea într-o secție de poliție din (…)
[Mediafax] - 15/11/2025
Suplimentele de melatonină asociate cu o creștere cu 90% a riscului de insuficiență cardiacă
Nu este surprinzător faptul că mulți oameni apelează la diverse (…)
[Mediafax] - 15/11/2025
Scafandrii militari, celebrați sâmbătă. O zi despre curaj, profesionalism și disciplină
Potrivit mesajului MApN publicat sâmbătă, pe Facebook, scafandrii (…)
[Mediafax] - 15/11/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





