Finanțarea europeană este destinată pentru toată Republica Moldova, nu doar pentru localitățile cu primari pro-UE
[Timpul] 14/11/2025
Ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piorko, a declarat că finanțarea europeană pentru Republica Moldova este destinată pentru întreg teritoriul țării, nu doar localitățile care sprijină UE. Ambasadoarea UE a fost întrebată dacă consideră că este corect ca banii europeni să fie acordați doar localităților din Republica Moldova în care primarii susțin UE, după cum a sugerat anterior președinta Maia Sandu. „Desigur, finanțarea din partea UE, precum și reformele legate de procesul de aderare, vizează întreg teritoriul Republicii Moldova. Abia aștept să cunosc întreaga Moldovă. Când am ajuns aici, am avut mare noroc — chiar din prima zi am mers la Ștefan Vodă împreună cu comisarul european pentru Agricultură, care se afla atunci în vizită. Am fost deja și în alte locuri, precum (…)
Alte articole din Timpul
Lukoil ar putea putea fi vândut americanilor cu 22 de miliarde de dolari
Grupul rus Lukoil a anunțat vineri că se află în negocieri cu (…)
[Timpul] - 14/11/2025
Alexandru Munteanu, în vizită oficială la Bruxelles. Întâlniri cu von der Leyen, Kallas și Costa, pe agendă
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la (…)
[Timpul] - 14/11/2025
,,Sunt o rușine!” Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
Meciul Moldova – Italia 0-2, din preliminariile europene pentru (…)
[Timpul] - 14/11/2025
Conducerea TRM va fi audiată în Parlament cu privire la neregulile din instituție
Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, (…)
[Timpul] - 14/11/2025
România convoacă ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti: I s-au prezentat dovezi palpabile, ample şi solide, ale violării spaţiului aerian
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, vineri, (…)
[Timpul] - 14/11/2025
Datoria de stat a Republicii Moldova a depășit 127 de miliarde de lei
Datoria de stat a Moldovei a ajuns la 127,3 miliarde de lei la (…)
[Timpul] - 14/11/2025
Guvernul preia temporar activele Lukoil de la Aeroportul Chișinău pentru a asigura alimentarea aeronavelor
Guvernul preia temporar activele companiei Lukoil de la Aeroportul (…)
[Timpul] - 14/11/2025
[Toate articolele din: Timpul +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY