Pacient amendat după ce a lovit două asistente și un brancardier din cauza unei injecții
[Gazeta de Sud] 12/11/2025
Un bărbat din satul Făgărașu Nou, județul Tulcea, a fost sancționat, miercuri, de poliție, cu 3.000 de lei, după ce a lovit două asistente și un brancardier. Bărbatul, de 59 de ani, se află internat la Spitalul Județean de Urgență, sub tratament, iar scandalul a pornit atunci când i se administra un tratament pe cale injectabilă. Acesta a lovit două asistente și un brancardier și a adresat injurii persoanelor din salon. „În cauză sunt efectuate cercetări în scopul clarificării situației de fapt, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea unor cadre medicale aflate în exercitarea atribuțiilor, conform Legii 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății acesta fiind de asemenea sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 61/1991, urmând a fi (…)
Alte articole din Gazeta de Sud
Control judiciar pentru patru tineri implicați în furturi din supermarketuri din Târgu Jiu
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Jiu au (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
(VIDEO) Îmbrăcăminte și parfumuri contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră doljeni
Polițiștii de frontieră dojeni au oprit, ieri, pe DN56, în (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
„Cârnații din topor din Vâlcea”, încă un produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european
„Cârnații din topor din Vâlcea” devin un nou simbol al tradiției (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
G7 cere un armistiţiu „de urgenţă” în Ucraina după ce negocierile în acest sens sunt într-un punct mort
G7 cere un armistiţiu este necesar ”de urgenţă” în Ucraina, după (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
Accident pe strada Banului din Slatina: trei persoane rănite
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, aseară cu (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
335 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
(VIDEO) Bărbat străin reținut la Filiași pentru agresiune sexuală asupra unui minor
Polițiștii din Filiași au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 (…)
[Gazeta de Sud] - 13/11/2025
[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





