Mesajul lui Georgescu: Șahul se joacă până cade regele

[Jurnalul National] 11/11/2025

Fostul candidat prezidențial Călin Georgescu a transmis un nou mesaj radical la adresa actualei clase politice, afirmând că România trăiește „într-un climat de frică”. „Șahul se joacă până cade regele”, afirmă el.


    Trimite Email

Alte articole din Jurnalul National

Dialog cu filosoful francez Roger-Pol Droit: „Greșeala Europei a fost să creadă că viziunea ei asupra păcii era valabilă pentru toată planeta”
Cum am ajuns noi, europenii, ca după doar opt decenii de la două (…)
[Jurnalul National] - 20/11/2025
Educația religioasă creștină a fost declarată ilegală în școlile din Irlanda de Nord
Potrivit Curții Supreme Britanice, educația religioasă creștină nu (…)
[Jurnalul National] - 20/11/2025
România, codașă la reciclare în UE. Finlanda, Irlanda și Portugalia stau mai rău decât noi
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la reciclare, (…)
[Jurnalul National] - 20/11/2025
Antologia „Poemele Inorogului” de Dimitrie Cantemir, se lansează la Bruxelles cu sprijinul ICR
Institutul Cultural Român de la Bruxelles, în colaborare cu (…)
[Jurnalul National] - 20/11/2025
Câți bani mai face Mariah Carey cu „All I Want for Christmas Is You”
Mariah Carey continuă să câștige sume uriașe din hitul său (…)
[Jurnalul National] - 20/11/2025
Ce se întâmplă cu inima pe măsură ce îmbătrânim: descoperirile prezentate de cercetătoarea româncă Luisa Bâcă la Congresul Internațional de Longevitate
Cercetătoarea româncă Luisa Bâcă, medic și om de știință la (…)
[Jurnalul National] - 20/11/2025
La 17 ani, Cătălin Constantinescu, creatorul robotului RACC, salvează vieți în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
La doar 17 ani, Cătălin Constantinescu reușește ceea ce mulți (…)
[Jurnalul National] - 19/11/2025


[Toate articolele din: Jurnalul National +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY