Țiu Mihai-Adrian: Îi comemorăm astăzi pe cei care și-au pierdut viața pe fronturile străine

[Amos News] 11/11/2025

Ziua în care România își comemorează eroii Ziua de 11 noiembrie este dedicată în fiecare an veteranilor din Teatrele de Operații și este momentul în care îi cinstim pe militarii români care au participat la misiunile internaționale ale României. Ziua de astăzi are o simbolistică aparte, la data de 11 noiembrie 1918, ora 11:00, a fost semnat Armistițiul între Puterile Antantei și Germania în urma căruia a avut loc încheierea Primului Război Mondial și România se îndrepta spre una dintre cele mai importante zi din istoria țării, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Îi comemorăm astăzi pe cei care și-au pierdut viața pe fronturile străine, participând la misiuni în afara teritoriului statului român. Macul roșu, simbol al sacrificiului militarilor din Primul Război Mondial, este purtat în (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

Președintele columbian Petro: „Lăcomia pentru resurse naturale amenință Columbia și Venezuela”
Președintele columbian Gustavo Petro avertizează că „lăcomia” (…)
[Amos News] - 11/11/2025
Teatrul Coquette vă întâmpină în perioada următoare cu hohote de râs și emoție
Programul spectacolelor: Pentru adulți 16 noiembrie, ora 19:00 – (…)
[Amos News] - 11/11/2025
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei tocmai a dejucat ceea ce ar fi putut fi o provocare sub steag fals
11 noiembrie 2025 Coruperea unui pilot de MiG-31 înarmat cu (…)
[Amos News] - 11/11/2025
Federația Rusă a lansat noi atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.
În noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2025, Federația Rusă a lansat (…)
[Amos News] - 11/11/2025
Omagiu dirijorului Sergiu Celibidache la Radio România Muzical
Luna noiembrie 2025 aduce în peisajul cultural românesc imaginea (…)
[Amos News] - 11/11/2025
Viitorul apelor montane, în centrul unei conferințe la Miercurea Ciuc
Conferință dedicată rezilienței apei și gestionării durabile a (…)
[Amos News] - 11/11/2025
La Teatrul Dramaturgilor Români, ziua Dramaturgiei Românești este celebrată în fiecare zi.
În perioada 12-16 noiembrie 2025, vă invităm să (re)descoperiți (…)
[Amos News] - 11/11/2025


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY