Universitatea de Vest din Timișoara continuă inițiativele dedicate comunității prin cursuri gratuite de limba turcă și de limba bulgară
[Amos News] 11/11/2025
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, organizează cursuri gratuite de limba turcă și de limba bulgară, nivel începător, destinate membrilor comunității locale interesați să descopere limbi și culturi noi. Cursurile sunt susținute de lectori nativi și îmbină studiul limbii cu elemente de cultură și civilizație, propunând o incursiune în tradițiile, istoria și cultura celor două țări. Activitățile se desfășoară începând cu 24 noiembrie 2025, câte un modul pe săptămână, cu o durată de 90 de minute fiecare, în spațiile Universității de Vest din Timișoara. Participarea este gratuită, însă numărul de locuri este limitat ! Perioada de înscriere este cuprinsă între 11 și 20 noiembrie 2025. Cei interesați se pot înscrie completând (…)
Alte articole din Amos News
Președintele columbian Petro: „Lăcomia pentru resurse naturale amenință Columbia și Venezuela”
Președintele columbian Gustavo Petro avertizează că „lăcomia” (…)
[Amos News] - 11/11/2025
Teatrul Coquette vă întâmpină în perioada următoare cu hohote de râs și emoție
Programul spectacolelor:
Pentru adulți
16 noiembrie, ora 19:00 – (…)
[Amos News] - 11/11/2025
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei tocmai a dejucat ceea ce ar fi putut fi o provocare sub steag fals
11 noiembrie 2025
Coruperea unui pilot de MiG-31 înarmat cu (…)
[Amos News] - 11/11/2025
Federația Rusă a lansat noi atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.
În noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2025, Federația Rusă a lansat (…)
[Amos News] - 11/11/2025
Omagiu dirijorului Sergiu Celibidache la Radio România Muzical
Luna noiembrie 2025 aduce în peisajul cultural românesc imaginea (…)
[Amos News] - 11/11/2025
Viitorul apelor montane, în centrul unei conferințe la Miercurea Ciuc
Conferință dedicată rezilienței apei și gestionării durabile a (…)
[Amos News] - 11/11/2025
La Teatrul Dramaturgilor Români, ziua Dramaturgiei Românești este celebrată în fiecare zi.
În perioada 12-16 noiembrie 2025, vă invităm să (re)descoperiți (…)
[Amos News] - 11/11/2025
[Toate articolele din: Amos News +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY