Donald Trump proclamă o „săptămână a anticomunismului” în SUA

[Timpul] 10/11/2025

Donald Trump a publicat luni o proclamaţie în care anunţă că săptămâna care începe în SUA este una a „anticomunismului” şi în care el îi atacă în treacăt pe adversarii săi progresişti, informează AFP, citată de Agerpres. Aceste proclamaţii, prin care preşedinţii americani pun în evidenţă pentru o zi sau o săptămână teme pe care ei le consideră foarte importante, au o valoare mai ales simbolică. Denunţând „una dintre ideologiile cele mai distrugătoare din istorie”, republicanul de 79 de ani scrie, în acest text difuzat de Casa Albă: „Astăzi, noi voci repetă vechi minciuni, deghizându-le sub expresii precum ‘justiţie socială’ sau ‘socialism democratic’”, curentul din care se revendică Zohran Mamdani, ales recent primar al New York-ulului. „Mesajul lor rămâne acelaşi: renunţaţi la (…)


    Trimite Email

Alte articole din Timpul

Scandal uriaș de corupție la Kiev: Ministrul justiţiei şi fostul partener de afaceri al lui Zelenski vizați de o anchetă
Biroul anticorupţie din Ucraina, NABU, a anunţat că desfăşoară o (…)
[Timpul] - 10/11/2025
Inflația a ajuns la 7% în octombrie
Inflația în Republica Moldova a înregistrat o nouă creștere în (…)
[Timpul] - 10/11/2025
UE intensifică războiul economic cu Rusia: pregătește al 20-lea pachet de sancțiuni
UE pregătește al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și (…)
[Timpul] - 10/11/2025
Pile, cunoștințe și relații în Rusia: trei sferturi dintre oficiali și-au plasat rudele în poziții de putere
Trei din patru membri ai elitei politice ruse au reușit să-și (…)
[Timpul] - 10/11/2025
Alexandru Munteanu efectuează prima sa vizită oficială la București. Cu cine se va vedea
Alexandru Munteanu pleacă joi, 13 noiembrie, într-o vizită de (…)
[Timpul] - 10/11/2025
Clădirea abandonată a fostului Hotel „Național”, un pericol constant pentru siguranța publică
Poliția informează că, potrivit numeroaselor verificări și (…)
[Timpul] - 10/11/2025
Bulgaria sporește securitatea la rafinăria Lukoil, după ce a adoptat legea criticată de Moscova
Autoritățile bulgare fac inspecții și implementează măsuri de (…)
[Timpul] - 10/11/2025


[Toate articolele din: Timpul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY