Radu Miruță, întâlnire oficială cu prințesa Sara Al Saud: România trebuie să își extindă relațiile economice dincolo de Uniunea Europeană

[Mediafax] 9/11/2025

Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor economice bilaterale și identificarea de noi oportunități de cooperare între România și Arabia Saudită. Potrivit ministrului Economiei, întâlnirea cu prințesa Sara Al Saud reprezintă un pas important în direcția extinderii parteneriatelor României dincolo de spațiul Uniunii Europene. „România trebuie să își extindă relațiile economice și dincolo de granițele Uniunii Europene. Avem resurse valoroase, competențe reale și parteneriate care merită construite cu încredere”, a declarat Radu Miruță. Radu Miruță: „Diplomația economică nu este despre vizite simbolice, ci despre decizii curajoase” Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Radu Miruță a relatat cum a decurs prima interacțiune cu prințesa Sara Al Saud, care a avut loc telefonic, după ce (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Șofer rănit după ce a intrat cu mașina într-un tramvai la Brăila
Potrivit IPJ Brăila, din primele date se pare că un autoturism (…)
[Mediafax] - 9/11/2025
Conducerea BBC demisionează din cauza editării unui discurs al lui Trump
Într-o declarație publicată pe site-ul BBC, Deborah Turness, (…)
[Mediafax] - 9/11/2025
Melatonină pe termen lung: legătura surprinzătoare cu insuficiența cardiacă și mortalitatea
Cercetarea analizează datele medicale pe o perioadă de cinci ani a (…)
[Mediafax] - 9/11/2025
A fost câştigat marele premiu la Loto 6/49 în valoare de 9,66 milioane de euro. Numerele câştigătoare
La tragerea Loto 6/49 de duminică, 9 noiembrie 2025, s-a câștigat (…)
[Mediafax] - 9/11/2025
Superliga: Universitatea Craiova, învinsă acasă de UTA Arad
Scorul a fost deschis de UTA în minutul 24 prin Luca Mihai. (…)
[Mediafax] - 9/11/2025
Un bărbat a fost arestat după ce a intrat cu maşina în patru poliţişti la Bruxelles
El a fost încarcerat duminică după ce a apărut în faţa unui (…)
[Mediafax] - 9/11/2025


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY