Gunoiul unora, comoara altora. Un sac de 20 de litri se vinde cu 16 lei

[Gândul] 7/11/2025

Iată cum se transformă frunzele uscate într-o afacere profitabilă. Un sac de 20 de litri costă 16 lei. Astfel, la Iași, se fac bani din frunze uscate. Deșeurile vegetale sunt adunate adunate şi transformate în compost de cei de la Serviciile Publice, iar apoi sunt vândute sau refolosite pentru spaţiile verzi în primăvară. De altfel, în fiecare toamnă, în parcul Copou din Iaşi se aşterne un covor din frunze multicolore. În afară de imaginea spectaculoasă, e şi o comoară ecologică pentru oraş. „Pe zona asta sunt 10 oameni, cu turbo suflante. Le adunăm şi mecanic şi manual, cu grebla, apoi le încărcăm în camion”, spune o angajată de la Servicii Publice Iași, potrivit Observator News. sursa foto: captura video Observator News Frunzele strânse din tot oraşul ajung la staţia de compost din (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Orașele din România în care ninge șapte zile la rând, potrivit meteorologilor ACCUWEATHER
Orașele din România în care ninge șapte zile la rând, potrivit (…)
[Gândul] - 7/11/2025
Accident naval în Delta Dunării. Momentul în care două bărci se ciocnesc, surprins pe cameră
Un accident naval a avut loc pe un canal din Delta Dunării, în (…)
[Gândul] - 7/11/2025
Cum a comentat CTP întrevederea dintre Ilie Bolojan și Fănel Bogos: „Un sfert de oră cât un sfert de veac”
Cristian Tudor Popescu (CTP) a comentat subiectul întrevederii (…)
[Gândul] - 7/11/2025
Tânăr de 21 de ani din Covasna, arestat preventiv după ce a înjunghiat mortal un bărbat de 47 de ani. De la ce a pornit conflictul
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost arestat preventiv, după ce (…)
[Gândul] - 7/11/2025
Traian Băsescu, scandalizat de faptul că numele Bolojan și Moșteanu apar în dosarele DNA: „A ajuns corupția la un nivel inimaginabil”
Fostul președinte Traian Băsescu a comentat, într-o intervenție (…)
[Gândul] - 7/11/2025
Mercur Retrograd din 9 noiembrie 2025 tulbură toate zodiile. Astrolog: „Vor ieși la lumină minciunile”
Duminică, 9 noiembrie, va debuta Mercur Retrograd, însă nu e cazul (…)
[Gândul] - 7/11/2025


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY