ONU: Atacurile coloniştilor israelieni asupra palestinienilor din Cisiordania au atins un nivel record
[Mediafax] 7/11/2025
„Din 2006, OCHA a documentat peste 9.600 de astfel de atacuri. Aproximativ 1.500 dintre acestea au avut loc doar în acest an, aproximativ 15% din total”, a transmis structura ONU. Deşi Cisiordania, o regiune locuită de 2.7 milioane de palestinieni este considerată esenţială pentru constituirea unui stat palestinian, guvernele israeliene au continuat extinderea coloniilor. Peste o jumătate de milion de colonişti israelieni locuiesc în Cisiordania, deşi ONU şi majoritatea statelor consideră că acest colonii nu respectă dreptul internaţional. De asemenea, OCHA a mai comunicat că până la data de 5 noiembrie, 42 de copii palestinieni au fost ucişi de autorităţile israeliene în decursul anului. „Asta înseamnă că unul din cinci palestinieni ucişi de forţele israeliene în Cisiordania în 2025 a (…)
Alte articole din Mediafax
Statele Unite ale Americii acordă Ungariei o derogare de un an de la sancțiunile împotriva Rusiei
Premierul Ungariei Viktor Orban s-a întâlnit vineri cu (…)
[Mediafax] - 8/11/2025
SUA ridică sancțiunile împotriva președintelui Siriei Ahmed al-Sharaa înaintea unei întâlniri istorice cu Donald Trump
Decizia vine înaintea unei întâlniri istorice dintre liderul (…)
[Mediafax] - 7/11/2025
Atac cibernetic asupra serviciului de informații militare belgian. Site-urile SGRS vizate de grupul NoName057
Incidentul a fost confirmat vineri de Ministerul Apărării, care a (…)
[Mediafax] - 7/11/2025
Curtea Supremă din Brazilia respinge apelul fostului preşedinte Bolsonaro
Trei dintre cei patru judecători în funcţie, Flavio Dino, (…)
[Mediafax] - 7/11/2025
Macron: Lupta împotriva narcotraficanţilor se rezolvă prin „respectarea suveranităţii fiecăruia”
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat vineri că lupta (…)
[Mediafax] - 7/11/2025
Farul Constanţa s-a impus cu 2-0 în meciul cu FC Botoşani
Golurile au fost marcate de Ionuţ Vînă în minutul 5 şi de Ionuţ (…)
[Mediafax] - 7/11/2025
Aryna Sabalenka – Elena Rybakina în finala Turneului Campioanelor
Aryna Sabalenka a trecut în trei seturi la capătul unui meci de (…)
[Mediafax] - 7/11/2025
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY





