Inteligența Artificială a ajuns și la Bursa de Valori București

[Cotidianul] 5/11/2025

Vorbind în cadrul unei dezbateri organizate de HumAInitty, oficialul BVB a spus că se așteaptă la schimbări importante în privința dezvoltării AI, atât pentru noi ca oameni, cât și cu privire la funcțiile pe care le vom avea la dispoziție. Pe piața de capital, spre exemplu, oficialul s-a gândit deja la niște soluții care ar îmbunătăți performanțele. Soluția AI propusă de Radu Haga pentru piața de capital „Într-un fel ne îndreptăm spre o lume în care adevărurile sunt deja scrise într-o carte. Rămâne la latitudinea noastră să ne gândim dacă adevărurile sunt adevăruri sau nu. (…) Deci, impactul va fi probabil major în tot ceea ce înseamnă viaţa noastră şi cred că e greu să-l evaluăm acum. Piaţa de capital trăieşte, printre altele, pe bază de ‘research’. În momentul în care companiile (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cotidianul

Aici sunt banii dumneavoastră. ANAF – Fraudă fiscală cu TVA, de peste 55 milioane lei
Conform unui comunicat al autorităților, firmele au emis facturi (…)
[Cotidianul] - 5/11/2025
Replica lui Rutte când a văzut tabloul cu Ciolacu
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a ajuns miercuri, 5 (…)
[Cotidianul] - 5/11/2025
Olivier Rousteing părăsește Balmain
Rousteing a preluat funcția de director de creație la Balmain în (…)
[Cotidianul] - 5/11/2025
După scandalul păpuşilor sexuale, guvernul francez suspendă platforma Shein
Suspendarea va avea loc ”pe timpul necesar ca platforma să (…)
[Cotidianul] - 5/11/2025
Emeric Ienei va fi înmormântat sâmbătă, cu onoruri militare
Toţi cei care doresc să cinstească memoria fostului mare antrenor (…)
[Cotidianul] - 5/11/2025
Nemira și Mihaela Nicola lanseazǎ volumul “Din priviri” și conceptul de outfluencer
Imaginile incluse în acest volum au fost prezentate în cadrul (…)
[Cotidianul] - 5/11/2025
Președinta Mexicului a fost pipăită în văzul tuturor
Individul a încearcat să o atingă, să o pupe pe gât şi să o prindă (…)
[Cotidianul] - 5/11/2025


[Toate articolele din: Cotidianul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY