Ce înseamnă de facto retragerea militară a Americii din fostele state comuniste, România, Bulgaria, Slovacia, Ungaria? Răspuns: revenirea parțială la înțelegerile SUA-URSS dintre Bush și Gorbaciov, reșapate de către cuplul Trump-Putin

[Amos News] 4/11/2025

Publicat deNews Solid Ați aflat din știri (ce-i drept aproape deloc dezbătute în România) despre faptul că America își retrage trupele militare și din celelalte state postcomuniste: Bulgaria, Ungaria, Slovacia și o face chiar din această lună. Toate aceste știri au venit în cascadă, după dezbaterea aprinsă care a fost centrată doar pe România, dar tot de la noi, de la Gold FM, ați aflat că vor fi urmat și celelalte state postcomuniste, iar, în acest weekend, acest lucru s-a confirmat. Dar de ce nu se mediatizează? Ca să înțelegeți mai bine, e nevoie să mergem cu circa 3 ani în urmă, atunci când, dacă vă amintiți că tot aici la noi ați auzit sau ați citit în alte părți prin presă, că Putin și oamenii săi, în mesajele imediat după începerea războiului ucrainean au spus că unul dintre (…)


    Trimite Email

Alte articole din Amos News

Ediția aniversară – 20 de ani – a Congresului Național al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară are loc la București
Un eveniment cu peste 160 de vorbitori români și internaționali (…)
[Amos News] - 4/11/2025
TEATRUL EVREIESC DE STAT vă invită la spectacolele lunii noiembrie
TEATRUL EVREIESC DE STAT vă invită la spectacolele lunii (…)
[Amos News] - 4/11/2025
Expoziție documentară ‘Lumea lui Peter Connerth’ & lansare catalog
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin (…)
[Amos News] - 4/11/2025
Mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare
PERCHEZIȚIILE POLIȚIEI ROMÂNE ȘI MINISTERULUI PUBLIC, PENTRU (…)
[Amos News] - 4/11/2025


[Toate articolele din: Amos News +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY