Scandalul de la Grinăuți: Credincioșii care au tras un preot de păr și barbă și l-au scos împreună cu familia sa din biserică, trimiși în judecată

[Timpul] 4/11/2025

Procuratura Drochia, Oficiul Rîșcani, anunță finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a șase persoane, cu vârste cuprinse între 38 și 59 de ani, acuzate de comiterea infracțiunii de huliganism, săvârșită în privința unui preot și a membrilor familiei acestuia. „Potrivit probelor acumulate, la 15 iulie 2025, învinuiții, aflați în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Grinăuți, raionul Rîșcani – loc public – din motive huliganice și cu o obrăznicie deosebită, în prezența mai multor persoane, au încercat să-i scoată forțat din lăcașul de cult pe preot, soția acestuia și fiul lor minor. Aceștia au folosit un ton agresiv și au bruscat părțile vătămate din lăcașul de cult. În cadrul acțiunilor violente, clericul a fost tras de (…)


    Trimite Email

Alte articole din Timpul

Un cuplu rus a fost acuzat de spionaj în Polonia, legături cu FSB și trimitere de colete-capcană. Ce pedeapsă riscă cei doi
Procurorii polonezi au acuzat doi cetățeni ruși de spionaj și (…)
[Timpul] - 4/11/2025
Discriminare și pensii mici: Viața grea a bătrânilor din R. Moldova
Persoanele în vârstă din Republica Moldova continuă să fie (…)
[Timpul] - 4/11/2025
Violența împotriva femeilor: R. Moldova introduce sistemul „VioData”
Republica Moldova se pregătește să lanseze un sistem național de (…)
[Timpul] - 4/11/2025
Meteo 4 noiembrie 2025: Izolat vor cădea ploi slabe. Ce maxime vom avea
În nordul și centrul țării va ploua slab, iar la sud va fi cer (…)
[Timpul] - 4/11/2025
Lista adreselor pentru ajutor la înregistrarea compensațiilor, publicată
În contextul în care platforma compensatii.gov.md a devenit (…)
[Timpul] - 4/11/2025
Un turn medieval din Roma s-a prăbușit parțial
Un muncitor a fost spitalizat cu răni grave după prăbuşirea (…)
[Timpul] - 4/11/2025
ALDE cere Parlamentului să adopte „legea privind funcționarea limbii române”
ALDE Moldova solicită Parlamentului adoptarea de urgență a Legii (…)
[Timpul] - 4/11/2025


[Toate articolele din: Timpul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY