Copil de 11 ani înfiat și apoi înfometat de părinți
                [Cotidianul] 3/11/2025
            
            Când a ajuns la spital, copilul cântărea mai puțin de 20 de kilograme și având semne de abuz fizic pe corp. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş și autoritățile judiciare au demarat anchete pentru a stabili circumstanțele în care s-a ajuns la această situație. Potrivit directorului DGASPC Maramureș, Silviu Ungur, instituția a fost informată pe 27 octombrie de spital despre starea fetiței. „Am intervenit imediat, am discutat și cu mama fetiței, iar cazul a fost comunicat Poliției. Dacă va fi necesar, vom solicita din nou un ordin de protecție pentru copil”, a declarat Ungur. În prezent, fetița este internată în spital și autoritățile continuă investigațiile pentru a asigura protecția acesteia. „Noi am intervenit, am mers la spital, am stat de (…)
			
            
Alte articole din Cotidianul
                
                    
                    
                
                Războaiele (ne)încheiate ale lui Trump: pace pe jumătate și presiune maximă
                
                
	
        Fie ca parte a politicii de ”maximă presiune”, a ”păcii prin (…)
                
                    [Cotidianul] - 3/11/2025
                
        
                
                    
                    
                
                BMW X5 fără motor, scos la licitație de ANAF
                
                
	
        Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (…)
                
                    [Cotidianul] - 3/11/2025
                
        
                
                    
                    
                
                Vin banii pentru Ucraina. Plus 1,9 miliarde de euro. Ce vor face cu ei
                
                
	
        „Îndeplinirea satisfăcătoare a condițiilor relevante pentru (…)
                
                    [Cotidianul] - 3/11/2025
                
        
                
                    
                    
                
                România, un mare Las Vegas, dar mult mai sărac. Suntem campioni la păcănele
                
                
	
        Conform datelor Online Betting Guide,România se află pe un loc (…)
                
                    [Cotidianul] - 3/11/2025
                
        
                
                    
                    
                
                Sondaj. Lupta strânsă între Ciucu și Băluță. Cum stau Drulă și A. Alexandrescu
                
                
	
        Chestionați pe cine ar alege la următoarele alegeri respondenții (…)
                
                    [Cotidianul] - 3/11/2025
                
        
                
                    
                    
                
                AUR decide dacă o susține pe Alexandrescu la alegeri. Moderatoarea, prezentă la ședință
                
                
	
        AUR decide dacă o va susține sau nu pe Anca Alexandrescu într-o (…)
                
                    [Cotidianul] - 3/11/2025
                
        
                
                    
                    
                
                Directorul Trezoreriei Statului dă tonul prăbușirii dobânzilor
                
                
	
        Potrivit oficialului, scăderea dobânzilor va veni firesc, pe un (…)
                
                    [Cotidianul] - 3/11/2025
                
        
    
    [Toate articolele din: Cotidianul +++]
    
    |  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact  
    |  
    
    
	
    
    
    
    
    
    
        ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
        
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY