Nicușor Dan are o relație apropiată cu PSD? Răspunsul lui Orban

[Cotidianul] 31/10/2025

Orban susține că șeful său este non-conflictual, amintind faptul că a fost obligat de împrejurări să negocieze la formarea actualei coaliții inclusiv cu PSD. „A fost o temă (cea a relaţiei speciale PSD-Nicuşor Dan – n.r.) pe care au încercat s-o impună pe agenda publică chiar liderii PSD. Istoria politică a domnului preşedinte este, mai curând, de confruntare cu PSD. Dar cu toate acestea a trecut peste istoria aceasta şi încearcă să aibă o relaţie cât mai principială cu toate formaţiunile politice din coaliţie, inclusiv PSD” a declarat Ludovic Orban, la B1TV. Orban despre numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier În ceea ce privește numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier, Orban apreciază că: „Preşedintele Nicuşor Dan, cred că a demonstrat, chiar ieri, că face ceea ce (…)


    Trimite Email

Alte articole din Cotidianul

De ce populiștii nu pot guverna, dar vor ajunge tot mai des la guvernare
După alegerile din Olanda, pe 29 octombrie, UE și-a văzut visul cu (…)
[Cotidianul] - 31/10/2025
Republica Moldova are un nou guvern. Cine e premierul
Economist cu orientări pro-europene, Alexandru Munteanu nu a mai (…)
[Cotidianul] - 31/10/2025
Sediul AUR, vandalizat. Simion cere protecție
Simion cere Serviciului de Pază și Protecție să-i fie asigurată (…)
[Cotidianul] - 31/10/2025
BRAKING NEWS Pentagonul a aprobat rachete Tomahawk pentru Ucraina
Această decizie a fost luată după ce, în urma unei analize, (…)
[Cotidianul] - 31/10/2025
Doi tineri din Gorj și-au vândut copilul pe 7.000 de euro. Ce au facut cu banii
Datele din ancheta deschisă de procurori arată faptul că mama (…)
[Cotidianul] - 31/10/2025
Oana Țoiu, discuție cu ambasadorul SUA la NATO
„Am avut o conversație importantă cu ambasadorul SUA la NATO, Matt (…)
[Cotidianul] - 31/10/2025
Donald Trump vrea să reînceapă testarea nucleară
„Dacă și alte țări vor face asta, vom efectua teste” a declarat (…)
[Cotidianul] - 31/10/2025


[Toate articolele din: Cotidianul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY