XI JINPING NU RENUNȚĂ LA PETROLUL RUSESC
                [Info Brașov] 31/10/2025
            
            S-au încheiat de puțin timp discuțiile dintre Trump și Xi în Coreea de Sud, în cadrul summitului regional APEC. Bursele au răsuflat ușurate, s-a ajuns la un acord comercial sino-american.La prima vedere, mulți ar putea spune că președintele SUA a negociat ca și până acum, în stilul caracteristic: a mărit puternic tarifele pentru mărfurile chinezești, Beijingul a replicat cu restricții pe exporturile de pământuri rare, iar în final s-a ajuns la un compromis. Trump a menționat că discuțiile cu omologul său ”au fost de nota 12”.Chinezii au amânat cu un an decizia legată de metalele rare, s-au angajat să facă ”achiziții substanțiale” de produse agricole americane (în mod special soia) și să încerce să limiteze transporturile de precursori chimici ai fentanilului către SUA. Niciun cuvânt (…)
			
            
 
            
               
		Alte articole din Info Brașov
                
                    
                    
                
                Realismul lui Georgescu despre retragerea americanilor în contrast cu neghiobia actualilor conducători
                
                
	
        Desigur, cel mai discutat subiect din aceste zile este retragerea (…)
                
                    [Info Brașov] - 31/10/2025
                
        
                
                    
                    
                
                Jurnalistul Ion Cristoiu decopertează fractura dintre Bolojan și Nicușor Dan și explică antitrumpismul regimului!
                
                
	
        Recentele evoluții defavorabile României în raport cu (…)
                
                    [Info Brașov] - 31/10/2025
                
        
                
                    
                    
                
                Libertate versus viaţă. Magistraţi versus medici. Egoism versus dedicaţie!
                
                
	
        Atitudinea ruşinoasă, de un egoism feroce, a magistraţilor care (…)
                
                    [Info Brașov] - 31/10/2025
                
        
                
                    
                    
                
                MINCIUNA CARE A DEVENIT LUME!
                
                
	
        Despre nebunia colectivă, dublul standard și sfârșitul (…)
                
                    [Info Brașov] - 31/10/2025
                
        
                
                    
                    
                
                Romanii se pregatesc de Halloween
                
                
	
        Dar nu Halloween-ul american
Ne pregatim de Halloween-ul romanesc (…)
                
                    [Info Brașov] - 31/10/2025
                
        
                
                    
                    
                
                Bolojan se cramponează de putere, chiar dacă românii îi adresează blesteme zilnic
                
                
	
        Cuprins de amețeala puterii și rupt de realitățile românești și de (…)
                
                    [Info Brașov] - 31/10/2025
                
        
                
                    
                    
                
                Handbal : CSM București – Corona Brașov 28-24
                
                
	
        Echipa de handbal feminin Corona Brașov a suferit a doua (…)
                
                    [Info Brașov] - 30/10/2025
                
        
    
    [Toate articolele din: Info Brașov +++]
    
    |  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact  
    |   
    
    
	
    
    
    
    
    
    
 
    
    
        ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
        
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY
 |
 |