Oana Gheorghiu, care i-a numit „golani“ și „nebuni“ pe Trump și Vance, ar urma să fie numită vicepremier în Guvernul Bolojan chiar în ziua în care americanii au anunțat retragerea trupelor din România. Acum zice că nu ar mai scrie în aceiași termeni la adresa liderilor din SUA

[R3media] 29/10/2025

Oana Gheorghiu ar fi fost deja numită vicepremier de către Nicușor Dan. Cel puțin asta reiese din programul primului-ministru al României. Ilie Bolojan a anunțat că mâine la ora 10:00 va participa la învestirea în funcție a Oanei Gheorghiu. Decretul de numire în funcție ar urma să fie semnat de Nicușor Dan astăzi, când s-a aflat că Statele Unite ale Americii vor retrage o parte din trupele din România. Până acum, acesta nu a apărut în Monitorul Oficial. Astăzi, Oana Gheorghiu a precizat că „nu ar mai scrie în aceșiași termeni“ despre liderii americani. „Privind înapoi, nu aș mai scrie în aceiași termeni, chiar și fără să fiu numită într-o funcție publică. Dincolo de emoțiile de moment, rămâne respectul meu profund pentru Statele Unite ale Americii. Rămân recunoștința pentru contribuția (…)


    Trimite Email

Alte articole din R3media

Recuperarea post-operatorie după cele mai frecvente intervenții estetice
După orice intervenție estetică, modul în care îți gestionezi (…)
[R3media] - 29/10/2025
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a semnat legea: Impozit pe venit ZERO pentru părinții cu doi sau mai mulți copii
Karol Nawrocki a semnat o nouă lege care introduce impozit pe (…)
[R3media] - 29/10/2025
SUA au retras o parte din trupele din țara noastră: Românii au aflat din presa din Ucraina despre acest lucru, când militarii erau deja plecați
Statele Unite ale Americii au retras o parte din trupele dislocate (…)
[R3media] - 29/10/2025
Tema frumuseții în Albă ca Zăpada și Cenușăreasa
Faptul că întâlnim aceste basme (Cenușăreasa, Albă că Zăpada) la (…)
[R3media] - 29/10/2025
Prima dată cu autocarul: Ghid scurt bilet, îmbarcare, reguli de bagaj
Prima călătorie cu autocarul vine cu emoție, întrebări și un pic (…)
[R3media] - 28/10/2025
Oana Gheorghiu a fost propusă vicepremier în Guvernul Bolojan. În februarie scria că Trump și Vance sunt „doi golani, ajunși la Casa Albă“
Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, a fost (…)
[R3media] - 28/10/2025


[Toate articolele din: R3media +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2025 DIRECTWAY